Cum arată în prezent reconstrucţia traseului R21, care trece prin sate şi zone pitoreşti din Moldova, neglijat anterior
21 Mai 2024, 08:51 Redacţia PiataAuto.md
În luna martie a acestui an, publicam o ştire în care anunţam despre startul lucrărilor la traseul R21 din Republica Moldova, un traseu care poate fi aparent mai puţin cunoscut după indicele său, dar e totodată unul ce trece prin zone deosebit de pitoreşti prin centrul Moldovei, traversând mai multe sate care erau relativ izolate până de curând, pentru că anterior drumul era format dintr-o textură de prundiş rugos, iar pe unele porţiuni de asfalt, care nu văzuse reparaţii consistente de decenii. Ei bine, acum are loc reconstrucţia drumului la standard european, cu toată infrastructura aferentă, iar lucrările sunt în toi.
Până la această etapă sunt aproape de finalizare lucrările de frezare a asfaltului vechi şi decopertare completă, pentru că drumul va avea nu doar asfalt nou, ci şi toată fundaţia de sub el.
La fel ca în satele din România sau alte ţări din UE, pe porţiunile în care traseul trece prin sate, sunt construite canale de scurgere, trotuare civilizate, podeţe, şi suprafeţe de acces spre curtea fiecărei gospodării.
În zone de uzură sporită se fac şi ranforsări suplimentare, iar ulterior zonele pietonale vor avea elemente adiţionale de securizare de traficul de alături, existând delimitări clare între ele. Fireşte, vor fi montate şi indicatoare şi elemente de reflectorizare, fiind marcate şi treceri de pietoni corect amplasate şi semnalizate.
Noi menţionam că acest traseu figurase anterior în reportaje de-ale noastre de deplasări prin Moldova, deci ne amintim foarte bine, şi avem şi imagini cu starea lui de dinainte de aceste lucrări de reparaţii. Schimbarea va fi una cu adevărat consistentă în aceste localităţi.
Foto: Imagine de acum câţiva ani cu starea acestui traseu
Traseul R21 trece prin localităţi precum Ghetlova, Dâşcova, Vâprova, Hulboaca, Puţintei şi leagă Orheiul de Bravicea şi Călăraşi, traversând atât zone de dealuri, cât şi de codri.
În prezent la acest traseu muncesc 43 de muncitori şi 17 utilaje speciale, inclusiv excavatoare, camioane, şi utilaje care toarnă deja asfalt pe unele porţiuni.
Per total, cei de la Administraţia de Stat a Drumurilor menţionează că progresul e de 48%, trotuarele fiind finalizate în raport de 90%, iar partea carosabilă în raport de 60%. Ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale a anunţat aseară că acest traseu va fi definitivat la sfârşitul luni iulie 2024, deci peste puţin mai mult de două luni. Bugetul reparaţiei acestui sector de traseul e de 78,45 milioane lei, echivalentul a circa 4,05 milioane euro, banii fiind alocaţi integral din Fondul Rutier, la care contribuie toţi şoferii prin taxa anuală de drum.