(VIDEO) Această e o Dacia 1300 din România, pe care actualul proprietar a reuşit s-o găsească şi s-o restaureze după ce familia sa o vânduse demult

10 Iunie 2024, 13:53
Redacţia PiataAuto.md
Mulţi dintre pasionaţi de maşini clasice nu restaurează maşini doar de dragul unor preferinţe generale, ci pentru că au un ataşament faţă de un model anume, sau chiar faţă de un exemplar anume. Paul Ivan e românul care şi-a făcut publică istoria, el reuşind să găsească Dacia 1300 pe care a deţinut-o familia sa pe când el era un pici ce călătorea pe bancheta spate.
Istoria lui Paul a fost publicată în engleză, pe canalul de YouTube al celor de la Petrolicious, un site şi un canal glorios cândva, dar care a fost amorf multă vreme în ultimii ani, iar acum încearcă să reînvie din nou.
Dacia 1300 al lui Paul e fabricată în 1981, maşina fiind cumpărată iniţial de bunicul său, care i-a transmis-o ulterior tatălui său, deci se poate spune că o Dacia transmisă din generaţie în generaţie.
Paul spune că din copilăria visa să crească mare, s-o conducă într-o zi, imaginându-şi acel momente în timp că tot ţinea de volan cu maşina staţionată. Însă tatăl său a vândut-o în cele din urmă când Paul încă era adolescent şi nu avea un permis de conducere. Odată cu plecarea maşinii din curte, a plecat şi visul lui Paul de a o conduce.
Peste 20 de ani, însă, tatăl său l-a întâlnit pe acelaşi om căruia îi vânduse Dacia, iar maşina încă mai era în posesia lui. Starea maşinii era deplorabilă deja, însă tatăl lui Paul a cumpărat maşina şi Paul, împreună cu vărul său Mihai, care deţine un atelier, a pornit munca la restaurarea maşinii.
Maşina a trecut printr-o transformare minune şi în cele din urmă i-a împlinit visul lui Paul. Costul restaurării e mult mai mare decât valoarea actuală de vânzare a maşinii, însă asta nu mai contează. A fost o muncă făcută din dragoste pentru ea şi din pasiune.
Paul spune că maşina nu e un supercar, nu e rară, iar unii ar putea spune că nu e frumoasă. Dar e parte din familia lui şi din copilăria lui şi pur şi simplu o adoră.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
2
14,600
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!