(VIDEO) Care e starea tehnică a Aston Martin-ului condus de Richard Hammond prin Africa în ultimul episod The Grand Tour

3 Iunie 2024, 17:14
Redacţia PiataAuto.md
Ultimul episod al renumitei emisiuni The Gand Tour, cu Jeremy Clarkson, Richard Hammond şi James May a fost apreciat de fanii emisiunii drept unul din cele mai bune filmate de ani buni încoace, în care atmosfera aia jovială şi amicală şi spiritul de aventură s-a simţit „aşa cum a fost odată”. Iar cei mai mulţi dintre fani sunt şi mai trişti în rezultat pe faptul că foarte curând emisiunea va deveni istorie, iar asemenea show-uri pur şi simplu nu vor mai exista. Ei bine, cei de la Drivetribe au preluat una din maşinile din ultimul episod şi au adus-o acum în Marea Britanie pentru a-i inspecta starea tehnică şi a înţelege dacă se mai poate face ceva din ea.
E vorba de Aston Martin DB9, condus de Richard Hammon, cel care a avut un număr enorm de probleme tehnice pe parcursul călătoriei prin Africa, atât cu supraîncălzirea motorului, cât şi cu cutia de viteze.
Desigur, un Aston Martin era din start maşina nepotrivită pentru călătorii prin deşert, dar tocmai de asta emisiunea şi-a câştigat personalitatea unică, punând în scenariul său ingrediente incompatibile. Şi Astonul a trecut prin pregătiri şi modificări înainte de asta.
Acesta are o întreaga structură de protecţie sudată în zona inferioară, inclusiv în regiunea motorului.
Iar studierea tehnică a maşinii acum, într-un service Aston Martin, a scos la iveală faptul că maşina nu avea servodirecţie din cauza unei scurgeri, iar diferenţialul spate scotea sunete ce semănau cu roţile dinţate rupte.
Din fericire, a fost vorba de articulaţia semiaxului, nu de diferenţialul propriu-zis, deci e oarecum mai simplu, iar problema pare să fi apărut din cauza gărzii la sol mărite, care a schimbat unghiul în care axul stă în poziţie neutră în diferenţial.
Astfel, cei de la service au început a estima cât ar costa readucerea maşinii la un standard care să-i permită să circule pe drumurile publice. Iar pe lângă eliminarea problemelor mecanice, mai trebuie făcute o mulţime de lucrări, precum reinstalarea catalizatorului şi a airbag-urilor, scoaterea elementelor modificate neomologat. La o estimată minimă tot ar fi nevoie de câteva mii, iar dacă diferenţialul se dovedeşte a avea probleme, doar el costă 12.000 lire.
Însă, la cât de dezintegrată părea maşina în ultima parte din The Grand Tour, am fi avut impresia că starea ei tehnică putea fi mult mai proastă de atât. E adevărat, însă, că toate estimările făcute vizează doar o readucere a ei într-o albie a standardelor minime legale, nu o recondiţionare tehnică adevărată, ca la carte. Chiar şi aşa, explorarea acestui Aston Martin care a galopat atât de mult prin Africa, fiind tratat nemilos, e cât se poate de curioasă.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
0
6,139
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!