Electricienii din Moldova se pregătesc să folosească drone pentru inspectarea liniilor electrice aeriene

20 August 2024, 09:44
Redacţia PiataAuto.md
Electricienii din Moldova se pregătesc să opereze drone specializate pentru inspectarea liniilor electrice aeriene, fapt care le va eficientiza enorm munca. Primii angajaţi ai Moldelectrica, operatorul reţelelor de tensiune înaltă din Moldova, au şi fost instruiţi pentru a putea folosi noile drone.
Dronele sunt de origine americană, produse de Triad Drones, şi sunt echipate cu camere video de înaltă rezoluţie, dar şi cu senzori şi algoritmi care permit detectarea automatizată de înaltă precizie a defecţiunilor sau a riscurilor potenţiale pe liniile de înaltă tensiune.
Spre exemplu, dacă există puncte care generează rezistenţă sporită şi încălzire, care ar putea duce la un viitor incident, dronele le vor identifica din timp, şi astfel se va putea acţiona preventiv, evitându-se avarieri viitoare.
Moldelectrica are în dotare 10 asemenea drone, donate de USAID Moldova prin Programul de Securitate Energetică.
Acestea au o rază mare de acţiune, iar astfel inspectarea se poate face din zone mai uşor accesibile, dronele urmând cursul liniilor electrice aeriene. Desigur, noile drone au protecţie faţă de câmpurile magnetice generate de aceste linii, pentru a putea opera în siguranţă, pe traiectorii stabile, în apropiere acestor linii de înaltă tensiune.
La instruirea abilităţilor de operare cu drona a electricienilor de la Modelectrica a participat şi liderul singurei echipe de ingineri din Moldova, care fabrică drone avansate locale pentru uz intern şi pentru export, despre care scriam într-un reportaj special de acum doi ani.
1
772
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!