Prima pagină  »  Ştiri  »  Broscuţa agresivă – Beetle R Concept
23 NOIEMBRIE 2011, 07:55
2,142
3
Broscuţa agresivă – Beetle R Concept
De Ilie Toma
2
GALERIE FOTO (7 IMAGINI)
Volkswagen „testează terenul” de ceva vreme cu o versiune ultra-agresivă a celui mai jovial model al său. Se pare că ideea se apropie tot mai mult de momentul în care va fi transformată în realitate, întrucât germanii au adus la Los Angeles o versiune pre-producţie a lui Beetle R.

E clar, litera „R”, în gama Volkswagen, înseamnă performanţă extremă. Golf R concept aduce 270 CP la pachet. Scirocco R vine cu 265 CP. Puterea de care va dispune Beetle R este ţinută deocamdată în secret, însă Volkswagen face aluzie la valori similare celor de care dispun fraţii de gamă.

Şi efectul vizual, pe care îl generează Beetle R Concept, nu este unul tocmai cuminte. Vopsit într-o culoare de gri numită „Serious Grey” (sau „Gri-ul Serios”, dacă e să traducem direct), şi dotat cu jante imense de 20 de inch cu cinci spiţe, Beetle R Concept se face observat imediat, iar potenţialul său dinamic este vizibil de la o poştă.

Şi barele de protecţie sunt sculptate în mod diferit, şi sunt cu 30 mm mai late decât cele ale unui Beetle standard. Cele trei prize de aer de dimensiuni imense asigură alimentarea cu oxigen a setosului propulsor, precum şi răcirea frânelor. Iar în partea din spate Beetle R Concept vine cu un spoiler supra-dimensionat, conceput să asigure forţa de apăsare ideală asupra punţii spate, pentru a-i reda maşinii aderenţa necesară în orice condiţii.

În fine, interiorul vine cu o alură de exlusivitate şi sportivism specifică modelelor R. Scaunele sunt tapiţate cu piele „Nappa” şi au logo-ul R reliefat pe ele. Cusăturile sunt realizate cu aţă de culoare albastră stridentă.

Ce spuneţi de o adevărată broscuţă agresivă? Îşi merită ea un loc în rândul modelelor de producţie Volkswagen?
COMENTARII (3)
Mihail
Chişinău
la 23 Noiembrie 2011 - 15:54
astai un fel de broasca riioasa cu riia tratata :)


simpatic modelu ... da cam exagerat cu pretul chiar modelul standard
0
0
G e o
Floreşti, Moldova
la 23 Noiembrie 2011 - 16:04
Mihai smeshno....intradevar e cu ria trata...

Da broscutza acesta deloc nu-i frumuasa si deloc nu dorestis amergi cu ea.....
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 23 Noiembrie 2011 - 16:05
Waw... ce agresiva. Tocmai mam speriat vazind-o si m-am ascuns sub pat. :)) Nu intradevar are aspect fermecator. Bine lukrat.
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
Ştiri după categorii
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!