Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Primul avion Honda devine realitate

21 Mai 2012 - 07:20
Ilie Toma
Primul avion Honda devine realitate
Honda este renumită pentru producţia de automobile şi motociclete, iar cei mai iniţiaţi ştiu că numele Honda înseamnă şi producţie de motoare pentru tot soiul de vehicule. Mai nou, însă, de 6 ani încoace, Honda lucrează intens la pregătirea lansării sale în construcţia de avioane. Acum, se pare că primul avion Honda este gata de lansare, iar pentru ca livrările să înceapă, aeronava are nevoie şi de certificările de rigoare ale autorităţilor aeronautice din principalele regiuni ale globului. De curând, aeronava Honda a săvârşit cu succes primul său zbor demonstrativ din calea omologării sale, iar în scurt timp ar urma să primească şi întreaga listă de certificate necesare lansării oficiale.

Totuşi, dat fiind că este vorba de Honda, pe noi ne-a interesat cum înţelege un producător de automobile, motociclete şi motoare să îşi proiecteze primul avion. Se pare că inovaţia caracteristică numelui Honda s-a făcut resimţită şi în înălţimile cerului. Cea mai importantă inovaţie adusă de aeronava Honda este poziţionarea celor două motoare deasupra aripilor, şi nu sub acestea, ca în cazul marii majorităţi a avioanelor. Conform spuselor Honda, această poziţie a motoarelor reduce drastic rezistenţa aerodinamică, crescând substanţial eficienţa aeronavei.

De asemenea, pentru cabina piloţilor Honda a proiectat o configuraţie nouă de afişaj a informaţiilor de zbor, care ar permite piloţilor să perceapă vizual informaţiile într-un timp mult mai scurt, iar astfel deciziile lor ar deveni mai prompte în orice situaţie. Şi deoarece prima aeronavă Honda va fi una destinată zborurilor private business, pentru confortul pasagerilor Honda a proiectat un sistem de management al cabinei, care poate fi operat prin intermediul unui terminal mobil, precum tablete sau smartphone-uri. Cu ajutorul acestor aparate electronice, pasagerii vor putea vedea în timp real informaţii despre zbor şi îşi vor putea ajusta ambianţa, inclusiv temperatura, iluminarea, muzica, precum şi poziţia cortinelor de la geamuri. În fine, prima aeronavă Honda deja pretinde a fi cea mai silenţioasă, cea mai inovaţională, cea mai rapidă, capabilă de zbor la cele mai mari altitudini şi cea mai eficientă aeronavă din segmentul său. Producţia aeronavelor Honda va avea lor în SUA, în Carolina de Nord.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (5 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter