Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Premieră: noua generaţie Skoda Octavia

12 Decembrie 2012 - 07:00
Ilie Toma
Premieră: noua generaţie Skoda Octavia
Skoda a dezvăluit noua generaţie a celui mai important model al său – Octavia. Acesta întruchipează cu fidelitate noul design al mărcii, început odată cu Skoda Rapid, dar creşte considerabil în dimensiuni.

De fapt, noua generaţie Octavia confirmă ceea ce redacţia noastră afirma încă în testul drive cu Skoda Rapid, realizat de noi acum câteva luni în Cehia. Spuneam acolo că Rapid este uimitor de spaţios, ceea ce înseamnă că viitoarea Octavia va trebui să crească serios în dimensiuni şi probabil şi în preţ, pentru a exclude un fenomen de canibalizare între cele două modele. Iar noua Skoda Octavia se dovedeşte a fi cu tocmai 9 cm mai lungă decât predecesoarea sa, cu un ampatament crescut cu aproape 11 cm, fapt care tinde să o încadreze ca un concurent la hotarul dintre modelele compacte şi cele medii.

Evident, toate aceste creşteri de dimensiuni se reflectă din plin la capitolul spaţiului interior, noul model ceh urmând a-şi bucura ocupanţii cu generozitate în acest sens. Ca şi design exterior, noua Octavia are o siluetă într-atât de asemănătoare cu Rapid, încât necunoscătorii acestor modele ar putea să intre în dificultate la recunoaşterea celor două modele. Totuşi, cartea de vizită a noii Octavia va rămâne însăşi lungimea sa XXL.

Cel mai eficient motor disponibil se aşteaptă să se regăsească sub capota ediţiei GreenLine. Acolo va fi montat un turbodiesel de 1.6 litri şi 110 CP, care va indica un consum mixt de 3.4 litri/100 km. În total, în lista de motorizări a noii Octavia se vor regăsi patru motoare TSI pe benzină şi alte patru diesel TDI, iar mai târziu acestora li se va alătura şi o versiune cu propulsie pe bază de gaz natural comprimat. Mai târziu vor exista şi versiuni cu tracţune integrală. Iniţial, cel mai puternic motor va livra 180 CP.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (6 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter