Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Aston Martin celebrează 100 ani la înălţime

29 Ianuarie 2013 - 09:15
Ilie Toma
Aston Martin celebrează 100 ani la înălţime
Care o fi modul perfect de a sărbători 100 de ani de existenţă a unei companii? Aston Martin a decis să meargă în Dubai, plasând noul Vanquish pe acoperişul renumitului hotel Burj Al Arab, cu ajutorul unui elicopter. E pentru prima dată când o maşină ajunge pe heliportul acestui edificiu!

Fără îndoială, Burj Al Arab e un adevărat simbol al Dubaiului modern, iar Dubaiul e un sinonim al belşugului şi opulenţei din ziua de azi. Prin urmare, nu face să ne mai întrebăm de ce Aston Martin nu şi-a sărbătorit cei 100 de ani pe Big Ben-ul londonez, ci a ales să vină acasă la şeicii deşertului, pentru că anume aici, în căldura orientală cu iz de petrol subteran din abundenţă, se realizează o parte importantă a vânzărilor lui Aston Martin.

Mai mult ca atât, odată cu aterizarea maşinii, şi-au făcut apariţia şi cei mai importanţi şeici ai regiunii, care au putut cunoaşte pe viu, la înălţime, noul model Aston Martin. Să obţii autorizarea de a plasa o maşină pe Burj Al Arab, e un lucru îndăzneţ şi aproape imposibil pentru o companie străină, ne-am gândit noi, iar dacă îi mai ai drept oaspeţi pe marii şeici ai ţinutului, atunci cu siguranţă trebuie să existe undeva un interes local.

Răspunsul vine din structura acţionarilor companiei Aston Martin. Recent, italienii de la Investindustrial, foştii proprietari ai mărcii Ducati, au cumpărat 37.5% din Aston Martin, însă cel mai important acţionar a rămas a fi fondul Investment Dar, deţinut de o serie de fonduri de investiţii şi oameni extrem de influenţi din Kuwait, Arabia Saudită şi desigur, Emiratele Arabe Unite, acolo unde se află şi Dubaiul. Deci, într-un fel, putem spune că Aston Martin s-a aflat la el acasă pe vârful lui Burj Al Arab...
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (2 MATERIALE):
GALERIE FOTO (10 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter