Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Premieră: Skoda Superb facelift

3 Aprilie 2013 - 14:30
Ilie Toma
Premieră: Skoda Superb facelift
Modelul de top al mărcii cehe primeşte astăzi un facelift pătrunzător. A fost împrospătat atât sedanul Superb, cât şi break-ul Superb Combi. Ambele modele îşi vor face debutul public la Salonul Auto de la Shanghai, întrucât

China e cea mai mare piaţă unitară pentru modelul ceh.

Skoda Superb a primit modificări substanţiale la designul părţilor frontală şi posterioară. Calandrul frontal a fost desenat în noul stil al mărcii, iar odată cu asta a fost modificată şi capota, ea primind o proeminenţă centrală nouă. Nu ştim dacă Dvs. vă trezeşte aceeaşi asociere, dar nouă parcă ne aminteşte de Volga GAZ-24, modelul întărindu-şi parcă statutul de maşină generos dimensionată şi foarte spaţioasă.

Forma blocurilor optice frontale a fost de asemenea modificată, acestea primind şi LED-uri tridimensionale. Blocurile optice spate au primit modificări şi mai esenţiale, acestea schimbând în totalitate designul posteriorului maşinii. Şi aici sunt utilizate LED-uri longitudinale, care dau un efect remarcabil modelului. Datorită noilor felinare, a fost modificată şi uşa portbagajului. De modificări nu au scăpat nici ambele bare de protecţie.

Posteriorul break-ului pare să fi suferit modificări mai puţin radicale, dar şi aici blocurile optice au fost modificate şi au primit LED-uri. Odată cu faceliftul, atât sedanul, cât şi hatchback-ul, au primit noi nuanţe de vopsea şi noi jante. La interior şi-au făcut loc noi materiale textile şi inserţii, dar şi noi combinaţii între acestea. Pentru confortul maxim al ocupanţilor spate, cehii au montat un buton special, prin care se poate deplasa longitudinal scaunul pasagerului din faţă din dreaptă. Astfel, ocupanţii locurilor spate sunt adevăraţii regi la bordul lui Skoda Superb!

Primele exemplare Skoda Superb facelift vor ajunge în showroom-urile europene la sfârşitul lunii iunie.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (5 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter