Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Chevrolet Camaro facelift îşi face apariţia în Europa

23 August 2013 - 07:34
Ilie Toma
Chevrolet Camaro facelift îşi face apariţia în Europa
Chevrolet va aduce versiunile împrospătate ale lui Camaro, în caroserie coupe şi convertible, la Salonul Auto de la Frankfurt, marcându-le astfel premiera europeană. Muscle-car-urile împrospătate vin cu o siluetă uşor modificată, datorită calandrului mai îngust, capotei reprofilate şi barei de protecţie frontale coborâte mai aproape de carosabil. Modificările aduse modelului i-au redus şi coeficientul aerodinamic, acum „muşchiului” american păsându-i mult mai mult de vântul care trece pe lângă el.

Exemplarele pe care le vedeţi în imagine sunt versiunile americane ale lui Camaro facelift, care au debutat în aprilie la Salonul Auto de la New York. Imaginile versiunii europene nu au fost deocamdată dezvăluite, dar ne aşteptăm ca, în mod tradiţional, acestea să nu difere substanţial.

Sub capota lui Camaro nu se vor produce schimbări, puterea fiind livrată de acelaşi V8 aspirat natural de 6.2 litri. Ca şi până acum, motorul va livra valori diferite ale puterii pentru transmisia manuală şi cea automată, versiunea cu 2 pedale primind 405 CP, în timp ce adevărata senzaţie de 432 CP vine pe versiunea cu 3 pedale.

Camaro facelift a primit îmbunătăţiri şi la interior, aici aterizând şi noul sistem multimedia al celor de la Chevrolet, MyLink. În Germania un Camaro coupe va porni de la 39,990 euro, în timp ce decapotabila va avea un preţ de start de 44,990 euro.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter