Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Land Rover lansează primii hibrizi din istoria sa

22 August 2013 - 08:27
Ilie Toma
Land Rover lansează primii hibrizi din istoria sa
Virusul tehnologiilor de propulsie alternativă a ajuns şi în tabăra celor mai dure tipuri de maşini – a offroaderelor veritabile. Land Rover anunţă lansarea primilor hibrizi de serie din istoria sa, care vor combina un propulsor diesel cu un electromotor.

Primele modele Land Rover care primesc motorizări hibride sunt Range Rover şi noul Range Rover Sport, maşini care împart aceeaşi platformă tehnică. Sub capota acestora se va afla propulsorul diesel SDV6 de 3.0 litri. Electromotorul va avea o putere de 35 kW (47.5 CP), un cuplu de 170 Nm şi va fi integrat în cutia de viteze cu 8 trepte, de provenienţă ZF. Astfel, electromotorul va lua locul convertorului tradiţional de cuplu – un principiu folosit la multe alte modele hibride din gama producătorilor premium germani.

Puterea cumulată a celor două motoare va suma 340 CP, iar cuplul total va ajunge la valoarea de 700 Nm. Cu pedala de acceleraţie în podea, ambele modele hibride vor prinde prima sută în mai puţin de 7 secunde, fiind capabile să atingă o viteză maximă de 218 km/h. Întregul sistem de propulsie hibridă, inclusiv bateriile, adaugă 120 kg la greutatea totală a maşinii, fapt care nu compromite eficienţa, însă. Ambele modele hibride

Land Rover vor indica un consum mixt de 6.4 litri/100 km. Mai mult ca atât, hibrizii britanici dispun şi de un regim EV, care permite deplasarea maşinii exclusiv pe baza energiei electrice, la viteze de până la 48 km/h, pe o distanţă de maxim 1.6 km, după care intervine în acţiune motorul diesel, iar sistemul de propulsie funcţionează ca un hibrid clasic, încărcând bateriile în timpul rulării pe inerţie şi mai ales în timpul episoadelor de frânare.

Britanicii ne asigură că noile modele hibride ale mărcii vor avea acelaşi potenţial enorm în offroad, ca şi un Land Rover similar cu propulsie tradiţională. Pentru a demonstra aceste afirmaţii, Land Rover va trimite câteva exemplare hibride într-o expediţie de peste 16,000 km, de la Marea Mediterană până în India, pe drumul istoric al mătăsii, motiv pentru care expediţia va purta numele Silk Trail 2013.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (16 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter