Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Tehnologie revoluţionară de la Volvo: elementele caroseriei, în rol de baterii!

18 Octombrie 2013 - 08:02
Ilie Toma
Tehnologie revoluţionară de la Volvo: elementele caroseriei, în rol de baterii!
Suedezii de la Volvo dezvăluie detaliile unei tehnologii revoluţionare, care ar putea schimba radical autonomia maşinilor electrice şi hibride, dar şi nivelul de răspândire a acestora în lume.

În prezent, limitarea principală în folosirea bateriilor mai mari, care să asigure o mai mare autonomie, o constituie greutatea lor ridicată. Fie că vorbim de baterii litiu-ion, sau de cele Ni-MH, greutatea lor mare reprezintă un impediment greu de depăşit de tehnologia actuală.

Volvo, însă, lucrează la o tehnologie revoluţionară, de folosire a componentelor caroseriei unei maşini în rol de elemente de stocare a energiei. Cu alte cuvinte – aripile, portierele şi plafonul maşinii ar putea avea rol de baterii! Cum se poate întâmpla? Ei bine, e vorba de e peliculă ultra-subţite de litiu-ion, care este înţesată cu fibra de carbon pentru a forma fiecare element de caroserie. Acest „sandwich” din fibră de carbon şi peliculă de litiu-ion are rol de super-condensator de energie, care poate stoca cu rapiditate energia rezultată din frânare sau, eventual, energia de la o priză electrică domestică. Şi deoarece fibra de carbon poate fi folosită la crearea oricărei piese de caroserii şi chiar a structurii de rezistenţă a maşinii, această tehnologie ar putea fi aplicată la un număr foarte mare de componente din construcţia unui automobil. Astfel, nu ar exista seturi enorme şi grele de baterii, ci însăşi elementele fireşti ale maşinii ar avea rol de baterii, economisind sute de kilograme şi un imens spaţiu.

Proiectul de dezvoltare a acestei tehnologii implică un parteneriat între Volvo şi alte 9 companii de tehnologii auto, fiind finanţat de fonduri ale Uniunii Europene. Pentru experimente, inginerii au dezvoltat un capac de portbagaj pentru un exemplar Volvo, dar şi un capac, realizat în mod normal din plastic, care asigură acoperirea mai multor componente de sub capotă. Acesta din urmă, fiind realizat acum din fibră de carbon şi având o duritate mult mai mare, are şi rol de element de rigidizare a caroseriei între elementele de susţinere a amortizoarelor faţă. În acelaşi timp, noul element are suficientă capacitate pentru a alimenta întregul sistem electric de 12 V al maşinii. Capacul portbagajul are rolul acumulatorului clasic al maşinii, fiind cel care asigură energia necesară pornirii motorului. Astfel, bateria clasică a fost aruncată din ecuaţie.

Inginerii declară că o maşina care ar avea un element similar sub capotă, realizat conform noii tehnologii, dar şi portbagajul, capota, portierele şi plafonul produse cu aceeaşi tehnologie, ar putea asigura stocarea unei energii suficiente pentru o autonomie de cel puţin 130 km! Iar dacă numărul componentelor înlocuite cu noua tehnologie ar creşte, autonomia poate urca până la valori şi mai atractive, fără a avea un motor cu ardere internă la bord, de câteva sute de kilograme, şi fără a avea un set greoi de baterii, de alte câteva sute de kilograme! O adevărată revoluţie tehnologică, deci!
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (13 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter