Mărcile ultra-luxoase o duc extrem de bine: 2013, an record pentru Rolls-Royce şi Bentley
9 Ianuarie 2014, 17:07
La început de an vin şi primele rezultate de vânzări pentru anul 2013 de la producătorii auto. Cel mai uşor fac socoteala cei care vând puţin, evident, iar mărci precum Bentley sau Rolls-Royce au fost întotdeauna nişte exclusivităţi absolute în ierarhia lumii auto.
Dar se pare că Bentley riscă să-şi piardă alura de exclusivitate, întrucât anul 2013 a fost cel care a propulsat-o peste bariera de 10,000 de unităţi vândute. Mai exact, în anul 2010
Bentley vindea doar 5,112 maşini, în 2011 – 7,003 maşini, în 2012 – 8,510 maşini, iar în 2013 Bentley a reuşit performanţa de a vine 10,120 unităţi! Cel mai mare succes al anului 2013 a fost noul Flying Spur, care s-a vândut,
timp de 4 luni, în 2,005 unităţi, în timp ce precedentul Flying Spur înregistra vânzări de 2,700 unităţi anual. Vânzările mărcii au crescut până şi în Europa, cu 11%, nemaivorbind de zone precum Orientul Mijlociu.
Cifre excelente vin şi de la Rolls-Royce, dar acesta îşi păstrează un caracter mult mai exclusivist, cu 3,630 exemplare vândute în anul 2013. Cifra constituie de asemenea un record absolut pentru istoria mărcii, pieţele cu cele mai intense creşteri fiind Orientul Mijlociu şi China.
Există, însă, şi o mare diferenţă în politica de preţ a celor două mărci, deşi acestea sunt puse tradiţional în aceeaşi tabără a super luxului. Dacă modelele Bentley pornesc de la puţin peste 150,000 euro şi ajung până spre 250,000 euro, atunci în cazul Rolls-Royce cele mai accesibile modele
pornesc de la 250,000 euro, iar cele de top urcă până spre 500,000 euro, fără a socoti şi eventuale dotări individuale. Aici se potriveşte perfect o frază pe care ne-a spus-o nouă o dată unul din oficialii Rolls-Royce într-o discuţie privată: „Rolls-Royce nu concurează cu Bentley, noi concurăm doar cu iahturile şi cu avioanele private”...
PiataAuto.mdIlie Toma
2
2,481
COMENTARII (3)
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 10 Ianuarie 2014 - 19:48
Se termina criza...
0
0
Mihail
Chişinău
la 11 Ianuarie 2014 - 20:26
nu prietene... criza a fost provocata voluntar.... ca cei bogati care conduc lumea sa devina si mai bogati.... ca sa cumpere cite un RR la tot neamu nu dor pentru ei...

cind se vor satura se va termina si criza....

nu te uita la vinzarile mare de lucruri scumpe..... uitate cum moare lumea de foame in continu si din ce in ce mai multi....

credca o sa ajungem din noua in acele timpuri cind erau doar boieri si sclavi...
deja suntem pe aproape doar ca aceasta nu se opserva in mod direct :( ...
0
1
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 12 Ianuarie 2014 - 14:19
Mihail: se prea poate...
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!