Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Expediţia pasiunii auto: Mercedes-Benz C-Class a revenit acasă, pasiunea continuă!

9 Iunie 2014 - 08:49
Ilie Toma
Expediţia pasiunii auto: Mercedes-Benz C-Class a revenit acasă, pasiunea continuă!
În acest week-end redacţia PiataAuto.md a revenit acasă la bordul noului Mercedes-Benz C-Class. Am parcurs peste 7,000 km, iar consumul mediu total, cu tot cu porniri de dimineaţă, traversări de zone urbane şi extra-urbane cu foarte multe ambuteiaje, serpentine montane şi tot soiul de piesaje frumoase, a fost de doar 6.5 litri/100 km!

Mai ales Germania s-a dovedit a fi, în această perioadă, ţara celor mai lungi şi chinuitoare ambuteiaje de autobahn, din cauza unui adevărat sezon de reparaţii pe acestea. Numai drumul nostru spre casă a însemnat să stăm 3 ore în ambuteiaj pe o distanţă de vreo 80 km şi abia când am traversat hotarul spre Austria am putut să ne mişcăm mai repede. Chiar şi aşa, sistemul start stop şi motorul eficient al modelului german ne-a ajutat să avem un consum mediu similar de 6.5 litri/100 km pentru cei 1,825 km parcurşi în drumul spre casă.

Ungaria am traversat-o pe timp de noapte, cu trasee foarte libere, fapt care ne-a permis să sporim tempoul de condus. În Moldova, imediat după traversarea hotarului, am oprit pentru a reface plinul cu benzină de la Rompetrol Moldova, mult mai accesibilă la preţ decât combustibilul din orice alt punct de pe traseu. De fapt, dacă prin Austria poţi găsi benzină cu aproximativ 1.36 euro per litru, atunci în Germania e foarte greu să găseşti mai ieftin de 1.50 euro, iar de cele mai multe ori preţurile afişate oscilează până la 1.65-1.70 euro per litru. Italia, însă, a bătut recordul traseului nostru, cu preţuri între 1.79 euro per litru şi 2.02 euro...

După cum ne-aţi solicitat, vom face o relatare sumară a călătoriei, cu descrierea detailată a traseului şi sfaturi pentru cei care ar vrea şi ei să parcurgă anumite segmente din acest traseu. Acum ne tragem un pic sufletul după un drum atât de lung, ne bucurăm că la capitolul fiabilitate noul Mercedes-Benz C-Class a fost exemplar în toţi cei 7,100 km, şi vă spunem că astăzi mai târziu vă anunţăm despre un nou proiect grandios fulgerător, în continuarea subiectului pasiunii auto! Stăm doar 3 zile pe plaiurile Moldovei şi zburăm, de această dată, într-un nou loc special, pentru prima dată pentru o entitate de presă auto din Moldova! Mai mult ca atât, în toată ecuaţia e implicată şi o marcă japoneză!

Până atunci, vă mai spunem că, deşi Mercedes-Benz C-Class a ajuns în Moldova, după parcurgerea traseului expediţional, avem atâtea materiale speciale adunate în această expediţie, încât vă îndemnăm să urmăriţi secţiunea specială dedicată expediţiei pasiunii auto, de pe prima pagină a site-ului, în următoarele săptămâni şi chiar luni, unde vă vom delecta cu specialităţi gustoase! Mai mult ca atât, toate testele drive, efectuate de noi în această expediţie, abia aşteaptă să fie publicate! Şi sunt modele atât de interesante, atât de aşteptate, atât de speciale!

Vă mulţumim că ne sunteţi alături!
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (12 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter