Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Premieră: Noul Opel Corsa

9 Iulie 2014 - 12:58
Denis Godorozea
Premieră: Noul Opel Corsa
La Salonul Auto de la Paris, va debuta cea dea cincea generaţie a compactei Opel Corsa. De fapt, noua Corsa E, nu este într-atât de nouă, fiind construită pe baza generaţiei anterioare, ceea ce se poate observa privind silueta identică. Totuşi, aceasta a crescut în lungime cu 3 mm, iar înălţimea a coborât cu 5 mm, datorită suspensiei revizuite.

Cu toate acestea, designerii au lucrat mult pentru a ascunde similaritatea între generaţii, adaptând mici trucuri, pentru a schimba forma geamurilor laterale, pe ambele caroserii cu 3 şi 5 uşi. Chiar dacă structura de bază a rămas aceeaşi, practic toate elementele exterioare au fost remodelate, pentru un aspect mai modern şi mai proaspăt. Astfel, partea frontală a primit un design similar cu micuţul Opel ADAM, partea din spate aduce a Opel Meriva, iar partea laterală a primit noi linii elegante pe suprafaţa uşilor.

Dacă în cazul exteriorului se pot observa rădăcini ai predecesorului, la interior nu există nici măcar un element comun.

Totul este absolut nou, inclusiv panourile uşilor şi scaunele. Volumul portbagajului a rămas neschimbat, constituind 285 litri. Consola centrala a fost inspirată din modelul ADAM, unde putem găsi sistemul multimedia InterLink cu display de 7 inch, care poate fi conectat la smartphone, pentru a accesa diferite aplicaţii, inclusiv sistemul de navigare. Pentru un confort sporit şi siguranţă modernă, noua Corsa poate fi dotată cu cameră retrovizoare, faruri bi-xenon cu LED-uri de zi, acoperiş panoramic, precum şi sisteme de atenţionare al schimbării de bandă şi notificare despre vehicule în zonele unghiului mort.

Arhitectura şasiului la fel a fost adoptată de la predecesorul său, dar cei de la Opel, ne asigură, că recalibrarea şasiului a adus la un comportament demn de clasă mai mare. Pentru a obţine acest lucru, arcurile şi amortizoarele au fost schimbate, cadrul frontal a fost întărit, iar bara de torsiune spate a fost îmbunătăţită. O mare amprentă asupra comportamentului o are şi noua direcţie asistată electric cu raporturi variabile şi funcţie „City”, care permite manevrarea uşoară prin oraşe aglomerate sau parcări înguste. Datorită direcţiei asistate electric, a fost posibilă instalarea sistemului de parcare automată. Opţional, este oferită şi suspensia Sport care vine cu garda la sol mai redusă, arcuri mai rigide şi direcţie recalibrată pentru un stil de condus mai dinamic.

Sub capota noului Opel Corsa se va regăsi noul propulsor pe benzină în 3 cilindri 1.0 ECOTEC Direct Injection Turbo cu sistem turbo şi injecţie directă, care va fi disponibil în două versiuni de putere – 90 şi 115 CP, în timp ce cuplul maxim este identic pentru ambele versiuni şi constituie 170 Nm la 1 800 RPM.

Propulsorul este cuplat la transmisie manuală cu 6 trepte sau una robotizată în 6 rapoarte Easytronic 3.0. Sistemul start-stop este standard pentru ambele versiuni. Pe lângă micuţul propulsor de un litru volum, vor fi disponibile şi vechile motoare, care au fost revizuite. Acestea sunt două propulsoare pe benzină aspirate natural de 1.2 şi 1.4 litri, care dezvoltă 70 şi 90 CP respectiv, motorul 1.4 Turbo de 100 CP şi 200 Nm şi dieselul de 1.3 litri (75 sau 95 CP). Toată gama de motoare se conformă normelor ecologice Euro 6.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
GALERIE FOTO (24 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter