În încercarea de a ajunge la „capătul pământului”: un accident ne face să eşuăm în prima tentativă! Mâine vom încerca din nou!

În dimineaţă zilei de luni, ne trezeam bine dispuşi, motivaţi de gândul că ne mai despart doar vreo 150 de kilometri de Nordkapp – sau Capul de Nord, cel mai nordic punct al continentului european, acolo unde vrem să ajungem cu primul BMW cu tracţiune faţă din istorie.

Am luat un mic dejun copios la hotelul din Kvalsund, Norvegia, la care eram cazaţi. Se simte imediat că Norvegia e ţara peştelui roşu, a crabilor şi a caviarului, întrucât asemenea bunătăţuri sunt servite ca ceva absolut firesc prin aceste zone, precum ouăle prăjite în altă parte. Pe la ora 9 dimineaţa se făcuse un pic de ziuă, dar şi în această regiune soarele nu mai răsare pe cer în perioada lunii decembrie, ci îşi lasă doar nişte reflecţii de lumină pe cer din ţinuturi mai îndepărtate şi mai însorite. Pe la 9.25 îi făceam maşinii câteva poze lângă un imens ceas de pe un perete al hotelului şi cam pe atunci s-a şi instalat „ziua” cu maximă luminozitate.

Am urcat la bordul maşinii noastre expediţionale şi am setat direcţia Nordkapp, însă nu oricum, ci cu coordonate geografice exacte - 71°10’21” N şi 25°47’40” E. Doar aşa sistemul de navigare ne va duce exact spre punctul de vârf, Nordkapp!

De îndată că am părăsit hotelul, am intrat într-o primă staţie de alimentare, unde am mai făcut plinul de benzină, că mai departe cine ştie ce provocări vom mai avea şi câte şanse de a mai alimenta ne vor surâde... Realimentarea ne-a costat 160 de coroane norvegiene, iar o coroană înseamnă cam 2.15 lei moldoveneşti. Litrul de benzină în Norvegia, cel puţin pe aici, costă cam 14.15 coroane, adică vreo 30 de lei, sau cam vreo 1.65-1.70 euro. În Norvegia avem deocamdată cel mai scump preţ al benzinei, după cel din Finlanda, unde benzina costa cam 1.50-1.55 euro per litru.

Primii vreo 25 de kilometri de drum i-am parcurs pe traseul de la care ne-am abătut cu o zi mai devreme pentru a merge la hotel. Era un traseu într-o zonă de câmp cu viscol intens, oarecum curăţat de zăpada, dar oricum carosabilul era acoperit cu gheaţă şi era extrem de lunecos. Mergeam cu 60-80 km/h, dar aveam nevoie de o prudenţă sporită în viraje, pentru că orice exces s-ar fi putut solda cu un scenariu urât...

Către sfârşitul celor 25 de kilometri, ne-am întâlnit şi cu un utilaj de deszăpezire, care curăţa drumul cu o viteză de vreo 70-80 km/h! Şoferii nordici sunt impresionanţi! Şi deja a doua zi în Norvegia remarcăm o grijă surprinzătoare pentru curăţarea drumurilor pe aici – utilajele de curăţare par să nu doarmă niciodată, forfotesc peste tot, până şi pe cele mai necirculate drumuri şi menţin drumurile într-o stare circulabilă, cel puţin pentru şoferii cu abilităţi de condus pe timp de iarnă.

După aproape o oră de condus prudent, am ajuns la traseul E69 spre Nordkapp, şi de aici mai aveam vreo 130 km până la capătul pământului. Traseul de aici era cel puţin la fel de lunecos şi faptul că era un traseu de coastă îl ajuta de multe ori să se acopere cu gheaţă de la vaporii mării de alături, învolburaţi de vânt. Iar Marea Barents e atât de închisă la culoare în această perioadă, arătând rece ca un cavou... Pe anumite porţiuni de drum, protecţia de acostament e foarte sumară sau nu există deloc, aşa că o eventuală derapare te poate arunca direct în frigul tăios al mării, cu consecinţe letale aproape sigure. Nu e un traseu pentru cei cu inimă slabă, cel puţin în perioada asta a anului! Însă

BMW Sera 2 a reuşit să ne demonstreze că îşi poate menţine controlul bine, dacă o poţi şi simţi corespunzător. Anvelopele noastre păstrează o bună aderenţă, dar orice mic exces le face imediat să alunece, de parcă ţi-ar spune „te menţin în siguranţă atât timp cât conduci prudent şi te arunc în decor imediat ce îţi faci de cap”. La un moment dat, ne apropiam de o intersecţie în care trebuia să cedăm trecerea şi să virăm stânga, iar drumul de până la momentul cedării cobora în pantă imediată şi vira brusc spre dreapta. Atunci când am văzut această coborâre atât de abruptă şi de neaşteptată, am acţionat padela de retrogradare a transmisiei automate, pentru a o pune cu 2 trepte mai jos şi a frâna şi cu motorul. Am apăsat şi foarte gentil pe frână, pentru că doar frânarea cu motorul se dovedea insuficientă. Ne apropiam tot mai mult de locul virajului, aveam doar vreo 7-8 metri, iar viteza noastră nu scădea suficient de repede. Roţile au început a derapa de la frânare şi dacă aveam să continuăm aşa, loveam bordura de separare din apropierea intersecţiei.

Aici, evident, am pus în aplicare regula condusului nordic, am luat piciorul de pe frână, menţinând motorul cuplat, şi i-am permis maşinii să-şi recapete aderenţa prin inerţie. Volanul fiind rotit spre dreapta, maşina a început a vira în direcţia dorită de noi, iar pentru a o ajuta am apăsat un pic de tot şi acceleraţia! Da, sună ilogic să apeşi acceleraţia atunci când eşti într-un viraj în pantă în care tocmai ai întrat cu viteză prea mare, dar anume acceleraţia bine dozată te poate salva. Şi pe noi ne-a ajutat, astfel încât maşina a reuşit să vireze corect, iar de îndată ce virajul a trecut am reapăsat un pic frâna pentru a opri maşina cât mai mult în cei vreo 10 metri cât rămăseseră până la intersecţie. Cu câţiva metri înainte de punctul intersecţiei, am văzut că drumul de alături era pustiu şi nu aveam cui să cedăm trecerea, aşa că am continuat virarea la stânga pe inerţie, cu motorul cuplat. Asemenea situaţii au devenit tot mai multe la număr pe parcursul acestor zile, doar că pe celelalte reuşisem să le anticipăm mai din timp, în timp ce virajul asta cu coborâre abruptă apăruse foarte brusc de după un mic deluşor.

Am continuat drumul nostru pe coastă, admirând marea şi căsuţele norvegiene clasice, cu pereţi roşii.

Ajungem şi la un prim mare tunel prin stâncile imense de coastă, iar la intrare există un semafor pus pe roşu. Atunci când ne apropiem, observăm că tunelul are o poartă la intrare, care ne „simte” automatizat şi se deschide, schimbând şi culoarea semaforului în verde. Închiderea tunelului e necesară, probabil, pentru a-l proteja de viscole şi depunerea zăpezii în interior cu ajutorul acestora.

Mergem mai departe şi drumul e tot mai provocator. Temperatura de afară indică doar vreo -8.5° Celsius. Nu e prea frig veţi spune, dar dacă ieşi afară un vânt tăios de poate răzbate imediat, dacă nu ai haine termoizolante. Vânturile de aici sunt de-a dreptul arctice!

Pe traseu ne întâlnim cu noi şi noi utilaje de deszăpezire, care-şi fac treaba până şi aici! Da, Norvegia stă admirabil la acest capitol!

Pe la ora 11:30 să făcuse din nou mai întuneric. Şi uite că ajungem şi la renumitul tunel subacvatic spre Nordkapp! E un tunel construit sub marea Barents acum aproximativ un deceniu, într-un stil pur norvegian de gestionare a treburilor publice. Guvernul Norvegiei a anunţat proiectul, a anunţat contribuţia sa destul de modestă la proiect şi a dat voie companiilor să liciteze pentru dreptul de a construi acest tunel, garantându-le aplicarea unei taxe de tunel pe o perioadă de vreo 8 ani, până când se estima că va fi colectată suma totală necesară rambursării costurilor proiectului, cu un anumit profit firesc. Compania a fost găsită, tunelul a fost construit şi în timp de 6 ani şi jumătate suma a fost colectată, cu aproape 2 ani mai devreme de estimarea iniţială. De îndată ce suma necesară a fost atinsă, traversarea tunelului a devenit gratuită, pentru utilitate publică! Cât de bine gestionat! Fără concesionări de jumătate de secol, fără suspiciuni de interese şi corupţie!

Ajungem şi la primul segment de drum apropiat de Nordkapp, care e uneori închis în condiţii meteo dure. Astăzi e deschis, dar suntem avertizaţi de o mulţime de indicatoare că uneori ar putea fi şi închis, iar condiţiile de drum necesită maximă prudenţă. Înaintăm şi într-adevăr simţi gheaţă pură sub roţi, acoperită pe alocuri cu zăpadă. Oh! Aici nu mai ai timp de plictiseală la volan, aici conduci cu ochii în patru! Ştiam, însă, că ceva mai încolo e un drum care e întotdeauna închis pe timp de iarnă şi pe care se circulă doar în convoi organizat, cu o autospecială în faţă şi o alta în spate. Ştiam că la ora 13:00 e ultimul convoi. Noi aveam suficient timp să reuşim să ajungem pe la vreo 12:30 către acel punct, după estimările noastre. Era deja noapte şi în curând toate estimările noastre aveau să fie date peste cap!



La un moment dat, pe drumul acesta întunecos, lunecos şi învolburat de vânturi intense, vedem de departe o mulţime de lumini de semnalizare. Cu doar vreo 10 minute în urmă întâlnisem o maşină din întâmpinare, ce s-ar fi putut întâmpla de atunci şi până acum? Ne apropiem încet de zona acelor lumini şi vedem trei autospeciale parcate aşa, încât să blocheze drumul din ambele părţi. Ne apropiem şi oprim în faţa lor, iar de după ele vedem şi motivul: un accident! Era un autobuz care derapase pe marginea drumului, afundându-se în zăpadă. Oh, speram să nu fie oameni care au avut de suferit! Iniţial ne păruse că autobuzul e răsturnat, însă în scurt timp ne-am convins că nu era răsturnat, ci doar derapat mult de tot în afara drumului într-un acostament în pantă. Se vede că şoferul a încercat să evadeze din această curbă presând acceleraţia, iar în rezultat a obţinut un efect de drift cu tracţiune spate, care l-a aruncat în decor. Se întâmplase cu doar câteva minute în urmă şi uite că salvatorii erau deja la faţa locului! Nimeni nu a avut de suferit, dar autobuzul a trebuit tras cu un remorcher şi repus înapoi pe drum! Toată operaţiunea asta a durat vreo 20-30 de minute, timp în care noi am aşteptat cu motorul pornit lângă prima autospecială. În atâta amar de timp nu venise nicio maşină în spatele nostru, şi nici alta de cealaltă parte a incidentului! Vă puteţi imagina, deci, ce pustietate e pe aici! Şi totuşi, în cazul în care se întâmplă ceva, salvatorii intervin cu o promptitudine admirabilă!

Accidentul ăsta, însă, ne-a dat planurile peste cap astăzi. Am ajuns la bariera segmentului de drum blocat de care vă spuneam cu vreo 10 de minute mai târziu de ora indicată. Preţ de vreo 5 minute am ezitat, neştiind ce să facem, dacă să mai aşteptăm un eventual convoi astăzi sau nu. La drept vorbind, nici nu mai ştiam dacă va mai fi un alt convoi sau nu. Peste 5 minute am zărit una din autospecialele de mai devreme, venind spre noi. A virat şi a oprit la câţiva metri de noi, informându-ne amabil că astăzi nu va mai fi niciun convoi spre Nordkapp, ci abia mâine la 11:00. Ah, oricât de mult am dori să ajungem astăzi la capătul pământului, vom fi nevoiţi să recunoaştem că prima noastră încercare ne-a fost zădărnicită de acel accident, care ne-a impus să aşteptăm atât de mult. Însă ne bucurăm că noi am fost feriţi de asemenea incidente, iar ziua de azi ne face să conştientizăm încă o dată că Nordkapp nu e o simplă destinaţie, ci e o adevărată provocare dificilă, cu condiţii extreme! Am ajuns atât de aproape de ea! Acum, seara, am mers la un nou hotel uitat de lume din acest colţ de pământ, iar mâine vom merge din nou spre Nordkapp! Vom porni mai dimineaţă, vom aştepta câteva ore la bariera acelui drum închis, dacă va fi nevoie, şi ne vom ambiţiona să ajungem totuşi la capătul pământului cu primul BMW cu tracţiune faţă din istorie! Va fi foarte dificil, dar o vom face!

Ah, da! Şi nu uitaţi că portbagajul maşinii noastre are deja un sac cu surprize de la Moş Crăciun pentru copiii din Moldova, pentru toţi cei care au desenat sau au scris un răvaş pentru Moş!