Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Honda Civic Concept prefaţează a 10-a generaţie Civic

6 Aprilie 2015 - 18:00
Denis Godorozea
Honda Civic Concept prefaţează a 10-a generaţie Civic
În această toamnă Honda va lansa cea de-a 10-a generaţie Civic pe piaţa nord-americană. Cum va arata viitorul model ne demonstrează Honda Civic Concept, prezentat la salonul Auto de la New York.

Acesta are un aspect mai radical faţă de generaţiile precedente Civic, destinate pieţei SUA, care au fost criticate dur de americani din cauza lipsei originalităţii. Acum, se pare că Honda revine cu un aspect original al unui hatchback stilat cu proporţii inspirate din primele generaţii Civic.

Totuşi, privit din diferite unghiuri conceptul aduce aminte de Hyundai Veloster…

Şi această culoare verde a fost actuală mai bine de 10 ani în urmă, pe timpul când Brian O’Conner apărea pe un

Mitsubishi Eclipse de aceeaşi nuanţă în pelicula „The Fast and the Furious”. Grila verticală este la fel de caraghioasă, dar jantele de 20 de inch şi partea din spate readuc acest concept la viaţă, conferindu-i un aspect original.

După spusele celor de la Honda, viitorul Civic va dispune de o nouă generaţie de propulsoare, inclusiv noul benzinar de 1.5 litri VTEC Turbo, care va fi cuplat la cutia de viteze manuală în 6 trepte sau la un variator CVT. În America au fost vândute peste 10 milioane de exemplare Honda Civic începând cu anul 1972, deci, pentru a menţine succesul, cei de la Honda ar trebui să depună tot efortul în a 10-a generaţie Civic, pentru a satisface clienţii americani.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
GALERIE FOTO (11 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter