Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

G-Power oferă putere unui M5 pentru BMW M3!

23 Iunie 2015 - 12:02
Denis Godorozea
G-Power oferă putere unui M5 pentru BMW M3!
Cei de la G-Power au adus performanţele noului BMW M3 F30 până la extreme propulsându-l în liga super-car-urilor! Noul kit Bi-Tronik 2 V2 a tunerului german oferă performanţe incredibile propulsorului S55 de 3.0 litri twin-turbo în 6 cilindri în linie.

Puterea creşte de la 431 CP la 560 CP în timp ce cuplul maxim se ridică de la 550 Nm la 720 Nm! Astfel, cifrele M3-ului se egalează cu cele ale lui M5 F10 standard!

Dacă luăm în calcul masa mai mică faţă de M5, atunci M3-ul de la G-Power poate accelera mult mai rapid de la 0 la 100 km/h – în doar 3.8 secunde, iar viteza teoretică ajunge la 330 km/h! Totuşi, tunerul german este modest şi promite o viteză maximă reală de 310 km/h.

Pentru un acompaniament sonor mai agresiv cei de la G-Power instalează un sistem sport de evacuare executat din titan care este cu 7.1 kg mai uşor faţă de cel standard.

Exteriorul este condimentat de elemente din fibră de carbon, printre care prizele de aer şi splitter-ul faţă, spoilerul spate şi finalele de 90 de mm al tobei de evacuare. Tabloul este finisat de jantele forjate G-POWER HURRICANE RR de 21 de inch care sunt “încălţate” cu cauciucuri Michelin Pilot Super Sport de dimensiunea 245/30 ZR21 pe puntea faţă şi 295/25 ZR21 pe puntea spate. Toate aceste modificări, inclusiv cele de la motor sunt disponibile şi pentru coupe-ul BMW M4.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (8 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter