Moldova SUV Maraton: prin sate de poveste, la strânsul pâinii
20 Iulie 2016, 23:52
Ce părere aveţi Dvs., dragii noştri, despre satele moldoveneşti din zilele noastre? Despre felul în care se construiesc casele moderne de la sat, despre termopanele care înlocuiesc ferestrele de lemn, despre gardurile din „fortan” sau piatră masivă, ce împrejmuiesc unele curţi aşijderea unor temniţe? Da, e drept, multe din satele noastre sunt afectate de aceste schimbări, ce le schimbă ireversibil faţa,
mai ales cele din apropierea capitalei. Ştiţi cum arăta, de fapt, satul moldovenesc în perioada de aur a
înfloririi lui autentice? Dar ştiţi că există în Moldova cel puţin un sat conservat parcă în afara trecerii timpului, unde toate sunt în forma lor pură, nealterată?

Acest sat e Cernoleuca, din raionul Donduşeni. Nu ne putem imagina cum de s-a ferit acest sat de schimbările
arhitecturale ale timpului şi cum de spiritul candid al minunatului sat moldovenesc a rămas intact aici. Ba mai mult ca atât, la Cernoleuca există şi una din foarte puţinele mori de vânt din ţara noastră, tot ea un adevărat simbol al satului. Poate tocmai pentru că sătenii
ţin atât de mult la moara lor, iar odată cu asta şi la istoria lor, au reuşit să păstreze atât de viu spiritul autentic al satului moldovenesc!

Noi am mers cu caravana celor 6 SUV-uri iniţial către moara de vânt, situată
într-un câmp şi destul de dosită de porumbul de alături în această perioadă a anului. Din păcate, moara e într-o stare de distrugere avansată, multe elemente ale construcţiei iniţiale lipsind, altele fiind înlocuite cu materiale improprii. Dar chiar şi aşa, fiind aici, stai
stai faţă în faţă cu istoria de acum mai
bine de o sută de ani a oamenilor
noştri de la ţară, care veneau la
asemenea mori şi-şi măcinau grâul, primind făina pentru pâinea şi plăcintele
din fiecare zi. Înăuntru se
mai pot vedea câteva
pietre ce formau
sistemul de
măcinare, dar şi mecanismul de propulsare a morii pe baza vântului. Noi, aventurierii maratonului, ne-am fi dorit în acele momente să fi avut copiii noştri lângă noi, pentru a le arăta
şi lor această picătură
educativă de istorie, dar
cu siguranţă o lecţie şi mai
bună ar fi un program de
restaurare a acestui monument
naţional!
Apoi, am intrat în minunatul sat Cernoleuca şi aici a venit unul din cele mai uluitoare momente ale expediţiei
noastre maraton. Drumul era unul de un pietriş amestecat cu pământ şi moloz alb, dar casele de alături îţi furau ireversibil privirea. Compacte şi viu
vopsite, acestea păstrau încă acea minunată arhitectură populară a satului clasic moldovenesc – cu geamuri cu multe secţiuni verticale de lemn, cu
pervazuri, cu contururi atent lucrate, cu streşini şi prispe, iar uneori şi cu verande. Iar gardurile, dragii
noştri încă mai sunt din scânduri de lemn pe aici, tăiate frumos una ca una,
vopsite într-un verde viu până la vârful de sus, iar acolo, în partea de sus, date cu alb, într-o aliniere perfectă! Cât de frumos şi deosebit pare astăzi un asemenea gard, care era o uzanţă acum câteva decenii! Câtă
definiţie naţională are în el! I-am găsit şi pe doi prieteni ce vopseau una din case, împrospătând albastrul cu unul mai intens, şi schimbând albul cu verde. Paradoxal, dar rezultatul arată foarte potrivit stilisticii generale, de parcă
aceşti săteni s-ar fi adunat la un consiliu al lor şi şi-ar fi votat ei un plan urbanistic general, pe care-l urmează cu stricteţe! Are comunitatea oamenilor de aici ceva cu totul special în ea – parcă sunt mai prietenoşi şi mai uniţi unii cu alţii, parcă
şi bună ziua şi-o dau mai cu suflet unii altora! Eram într-un basm moldovenesc neverosimil, dar care există astăzi, aici, în ţara noastră, într-un loc ascuns în inima Moldovei!
Iar basmele poporului nostru nu se trec fără cai albi şi copile bune la suflet. Şi, de parcă cineva ne desena cu condeiul anturajul de poveste prin care treceam cu coloana noastră de SUV-uri, pe partea stângă a apărut în peisaj un cal alb, păscând liniştit în aproprierea unei case, fluturânu-şi agale, din când în când, coada stufoasă în bătaia brizei abia simţite. Imaginea asta nu mai e o
fotografie, ci un adevărat tablou produs de un aparat foto, un tablou ce redă emoţia şi castitatea locurilor de aici! În depărtare se mai zăresc şi alte case, la fel de viu colorate, împrejmuite de copaci verde şi linişte. Ah, ce frumuseţe!

Iar în scurt timp Alex a întâlnit şi copilele bune la suflet din povestea noastră.
Erau două surori ce-şi petreceau ziua lângă un scrânciob, legat la rândul lui de un copac. Îmbrăcate amândouă în albastru, ochii acestora le oglindeau bunătatea copilărească din suflet prin simpla lor privire. E copilăria din Cernoleuca, dragii noştri, cu toată profunzimea semnificaţiilor de soră, familie, suflet şi sinceritate.
Am ieşit din Cernoleuca,
marcaţi de profunzimea
acestor scene ce s-au
desfăşurat spontan în faţa
noastră. Ne-am îndreptat
spre nord pe drumul acoperit
de prundiş denivelat, într-atât
de denivelat, încât până şi
un Kamaz a avut o pană la
roată pe aici! Am oprit şi
l-am întrebat pe şoferul
camionului dacă n-are
nevoie de ajutor şi
într-adevăr n-avea,
pentru că tocmai
îşi sfârşea munca
de înlocuire a roţii. Dar s-a bucurat enorm că cineva s-a oprit să-i propună ajutorul. Aşa că ne-am continuat calea pe acest carosabil pe care doar Kamazurile şi SUV-urile se pot simţi-n apele lor. Dar drumul nostru n-a durat foarte mult…
Există pentru moldoveanul de la ţară o misiune mult mai importantă decât oricare altele, şi acea misiune e strânsul pâinii, epitetic vorbind, sau treieratul grâului dacă e să o numim literal. Din străbuni se ştia că atunci când boabele grâului se coceau şi începea treieratul, nici un alt plan nu mai avea importanţă, iar munca pe câmp era aproape neîntreruptă, până la strângerea întregii roade. Şi asta deoarece grâul copt trebuie strâns repede – nu poate fi lăsat în ploaie să-l prindă umezeala sau în
vânt puternic să-i scuture bobul. Trebuie să se profite de fiecare zi cu timp bun, mai ales pentru că rodul treieratului asigură pâinea pentru un an înainte. Iar pâinea e mai mult decât un aliment de bază pentru poporul nostru – e însăşi simbolul vieţii dacă vreţi, or, în popor s-a zis întotdeauna că dacă ai pâine, nu vei muri de foame.

Iar SUV maratonul nostru are lor exact în perioada treieratului şi încă de la
început ne doream să întâlnim nişte oameni la treierat. Şi uite că tocmai aici am dat peste asemenea oameni! Şi să nu credeţi că sunt nişte fermieri ce operează cu tehnică înapoiată, aşa cum ne spun stereotipurile din capurile celor mai mulţi dintre noi. Erau nişte fermieri pricepuţi şi performanţi, care lucrau cu combine extrem de contemporane, competitive şi frumoase! Iar noi i-am întrebat cum e roada în acest, ce griji sau bucurii au şi ei ne-au zis că se
bucură pentru o recoltă de vreo 4 tone la hectar, cât reuşesc să strângă în acest an. Apoi, din vorbă în vorbă am ajuns să ne alăturăm combinei la strânsul roadei, doar că SUV-urile noastre mergeau solemn pe mirişte lângă marea combină, participând mai mult simbolic la acest proces sacru de
treierat al grâului! Ce privelişte frumoasă! Ce aventură pentru cele 6 echipaje de la bord! Moldova SUV Maraton a ajuns şi la strânsul pâinii!
Iar apoi, după ce le-am mulţumit agricultorilor de aici, am pornit şi mai departe către cel mai nordic punct al ţării – Naslavcea. Drumul până acolo nu e deloc uşor, fiind pestriţat de pietriş măşcat, nisip şi denivelări. Dar e un alt sat magnific de frumos mai ales prin
geografia ce-l înconjoară. Nistrul curge la marginea lui şi-l separă de Ucraina, iar prin coturile lui s-au format şi o adevărată inimă a Moldovei, materializată printr-o mică insulă
pe Nistru de forma unei inimi! Iar dealurile de prin jur sunt fantastice, o frumoasă viziune asupra lor deschizându-se chiar din curtea bisericii din localitate.
Şi uite aşa am ajuns într-un nou loc minunat din ţara noastră, dar prea puţin cunoscut. Iar de aici încolo, întrucât se apropia seara, am mers spre locul de popas din cea de-a doua zi a expediţiei noastre – un hotel din Edineţ, trecând şi pe drumurile frumoase de lângă Stălineşti. Nu apucasem să luăm
prânzul pe undeva, pentru că nu trecusem prin orăşele mai mari cu locuri decente de popas. Aşa că cina de la Edineţ trebuia să compenseze această carenţă, iar mâine, în ziua a treia, va
urma poate cea mai încărcată zi a întregii expediţiei, cu şi mai multe locuri magnifice! Priviţi încă o dată pozele surprinse în această relatare de cei 12 aventurieri – unele din ele sunt atât de
frumoase, încât ar merita expuse în vreo galerie de artă! Dar ele sunt frumoase doar pentru că Moldova are nenumărate locuri frumoase şi deopotrivă oameni buni!
PiataAuto.mdIlie Toma
5
6,785
GALERIE FOTO (50 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!