Noua BMW Seria 5 va apărea într-un film de scurt metraj numit „The Escape” cu Clive Owen în rolul principal! (Video)
21 Septembrie 2016, 14:11
Adevăraţii fani BMW îşi vor aduce aminte de seria de filme originale BMW Films, „The Hire” (Angajarea), lansată în 2001, unde actorul britanic Clive Owen este angajat pe post de şofer pentru diferite meserii. Desigur, în acele filmuleţe de aproximativ 10 minute fiecare, Clive Owen conduce diferite modele BMW, într-o manieră excepţională. Cel mai memorabil şi popular episod, din cele opt filme, a fost „Star”, unde Madonna este condusă de către Clive Owen într-un BMW M5 E39 într-o manieră mai „specială” (episodul îl puteşi vedea în galeria video de mai jos).
BMW Films revine cu un nou film de scurt metraj numit “The Escape”, care va aduce tribut seriei de filme „The Hire”. În noul film va figura Clive Owen, care va avea acelaşi rol de şofer. Actorului britanic, i se vor alătura Dakota Fanning, John Bernthal şi Vera Farmiga. Premiera filmului “The Escape” va avea loc pe 23 octombrie pe site-ul BMWFilms.com.
Bavarezii au lansat şi un trailer pentru viitorul film, în care, personajul lui Clive Owen, protejează personajul jucat de către Dakota Fanning, fugind de urmărire, condimentată de împuşcături în stilul filmelor de acţiune. Cel mai
important nu a fost anunţat de către bavarezi însă – maşina pe care o va conduce personajul lui Clive Owen, va fi noua generaţie BMW Seria 5! Viitoarea generaţie Seria 5 este prezentă în film, însă nu este deconspirată complet, pentru că nu a fost lansată oficial. Noi am depistat că este noua Seria 5, privind imaginile în care apare aceasta. Astfel, noua Seria 5 va primi o lansare spectaculoasă online, care va merita tot efortul depus în crearea filmului! Ardem de nerăbdare să-l urmărim!
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
2,940
GALERIE FOTO (4 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (2 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!