Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

SUV-urile Mercedes-Benz au traversat Marea Britanie fără a utiliza drumurile publice! (Video)

18 Noiembrie 2016 - 13:30
Denis Godorozea
SUV-urile Mercedes-Benz au traversat Marea Britanie fără a utiliza drumurile publice! (Video)
Un total de 12 SUV-uri Mercedes-Benz, printre care modele precum GLE, GLS şi G-Class, au traversat cu succes Marea Britanie de la coasta de est la coasta de vest fără a utiliza drumurile publice!

Conform organizatorilor expediţiei inedite, realizarea este prima de acest fel, care a fost condusă în offroad. Aceasta a durat două zile şi a cuprins o rută de 104 km. SUV-urile nu au fost modificate, fiind doar echipate cu cauciucuri de offroad, legale pentru drumurile publice, iar pragurile, care ajută la urcarea la interior, au fost demontate pentru îmbunătăţirea geometriei de trecere.

Expediţia a fost condusă de modelele iconice G-Class, care dispun de tracţiune integrală 4Matic cu toate cele trei diferenţiale blocabile. Unele exemplare au fost dotate cu portbagaje de acoperiş opţionale şi troliuri.

Modelele GLE şi GLS, care pot fi văzute, în mare parte, doar în “jungla” urbană, s-au descurcat de minune cu terenul accidentat şi toate provocările care le-au stat în cale. Ambele modele însă, au fost echipate cu pachetul opţional dedicat offroad-ului, „Off-Road Package”, care include elemente de protecţie în partea de jos, diferenţial blocabil central, demultiplicator de cuplu, trei nivele suplimentare pentru suspensia pneumatică, regimuri suplimentare „Off-Road” şi „Off-Road+” pentru sistemul Driver Select şi sisteme recalibrate ABS, ESP şi 4ETS.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
GALERIE FOTO (18 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter