Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Premieră: Noul Volkswagen I.D. BUZZ reinterpretează ideea lui T1! (Video)

9 Ianuarie 2017 - 13:55
Denis Godorozea
Premieră: Noul Volkswagen I.D. BUZZ reinterpretează ideea lui T1! (Video)
Cei de la Volkswagen continua seria conceptelor electrice începută cu BUDD-e şi I.D., cu noul I.D. BUZZ, dezvăluit în premieră la Salonul Auto de la Detroit. Ideea legendarului Volkswagen T1, a fost reimaginată într-un concept extrem de stilat, ce repetă liniile clasice ale legendarului model familist, care a pus pe roate întreaga Americă anilor ’60 ai secolului trecut!

Din „era hipsterilor” a venit logoul generos (iluminat pe concept), caroseria bicoloră, divizată de liniile arcuite ce sunt iluminate şi geamurile laterale caracteristice. Se pare că cei de la Volkswagen doresc să sensibilizeze americanii, cu un design retro-modern, astfel oferindu-le o părticică din istoria glorioasă pe care a avut-o cu modelele sale simple şi practice în SUA, totodată mizând pe trendul mobilităţii electrice, pentru aşi şterge pata lăsată de „Dieselgate”.

Conceptul I.D. BUZZ este un vehicul pur electric, bazat pe platforma electrică MEB (Modular Electric Drive Kit), care dispune de două motoare electrice cu o putere cumulată de 374 CP, în timp ce pachetul de baterii amplasat în podea de 111 kWh oferă o autonomie de 600 km! Conceptul accelerează de la 0 la 100 km/h în aproximativ 5 secunde, iar viteza maximă îi este limitată la 160 km/h. Încărcarea bateriilor la 80% la un încărcător rapid de cel puţin 150 kW va dura doar 30 de minute.

Datorită platformei modulare, un viitor model de producţie ar putea fi oferit şi cu un singur motor electric de 272 CP, tracţiune spate şi un pachet de baterii de 83 kWh.

Conceptul poate fi condus şi în regim complet autonom. Printr-o simplă apăsare a logoului de pe volanul ovoidal, acesta din urmă se va retrage în torpedo, iar maşina va conduce în regim autonom, datorită senzorilor ultrasonici, scanerelor laser, camerelor şi radarelor.

Datorită volanului retractabil, a fost posibilă rotirea scaunelor faţă la 180 de grade, oferind posibilităţi excepţionale de transformare a interiorului.

Către anul 2025 cei de la Volkswagen doresc să vândă un milion de vehicule electrice anual, tot atunci va avea loc şi lansarea vehiculelor autonome.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (2 MATERIALE):
GALERIE FOTO (34 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter