CITIRE ŞTIRE:
GENEVA 2017: FAB Design a creat o limuzină din Mercedes-AMG G 63!
9 Martie 2017 - 10:15
Denis Godorozea
Se pare că și la sfârșitul carierei sale Mercedes-Benz G-Class are o popularitate din ce în ce mai mare. Am văzut creația celor de la
BRABUS, ne-am delectat cu primul
SUV Maybach, iar la standul celor de la FAB Design am dat peste un G-Class transformat în limuzină! Fiind bazat pe modelul Mercedes-AMG G 63, proiectul atelierului german numit Big One exclamă nu doar prin kitul aerodinamic caraghios și jantele de 23 de inch, dar, în primul rând, prin caroseria alungită cu 75 de centimetri!
Astfel, lungimea lui Gelandewagen a ajuns la 5.5 metri! A fost lungită nu doar partea din spate, care a primit 25 cm în plus, dar și ușile față (+20 cm) și ușile spate (+30 cm).
Astfel, pasagerii banchetei spate sunt delectați de spațiul generos pentru picioare și luxul cu care sunt răsfățați. Doar 10 exemplare vor fi produse.
GALERIE FOTO (5 IMAGINI):