Rândul la aparatul de cafea în această dimineaţă era atât de mare, încât, după ce ce-a făcut vreo 20 de ceşti, şi-a dat duhul, lăsând câteva maratoniste fără licoarea neagră ce-ar compensa lipsa acută a somnului. Unele dintre maratoniste chiar şi-au socotit orele de somn acumulate în total pe parcursul primelor trei zile ale aventurii şi celor mai multe dintre ele le-ar fi ajuns doar degetele de la mâini să facă suma. Prin urmare, vă daţi seama cât de importantă era acum cafeaua pe post de starter al motoarelor aventuriere. Iar ca să dregem situaţia, le-am propus maratonistelor ce nu planifică să conducă în această zi să înceapă dimineaţa mai aristocrat, cu un prosecco de la Apriori! Mmm...
După nişte scamatorii tehnice la el, făcătorul mecanic de licoare energizantă a fost reanimat şi le-a asigurat cu cafea şi pe celelalte maratoniste, unora livrându-le chiar şi al doilea espresso consecutiv. Iar savurarea cafelei a fost în această dimineaţă una mult mai lungă, în timp ce fotografiile zilei precedente, clipul video şi relatarea de dimineaţă se preparau la foc încet, aşa cum se prepară toate lucrurile gustoase. Frumoasele maratoniste îşi sorbeau dimineaţa din ceaşcă lent, ascultând ciripitul păsărilor şi urmărind legănatul ierbii în adierea uşoară a vântului, aşa cum doar în Moldova o poţi face. Nici măcar iarba nu prevestea furtuna prin care aveam să trecem în această zi!...
Frumoase una ca una până şi în dimineaţa de după cea de-a treia noapte nedormită, maratonistele noastre au urcat la bordul SUV-urilor şi am pornit cu toţii mai departe. Diana Guja, după ce s-a alintat o bună vreme la bordul Jaguarului, a încercat să călătorească şi-n altă maşină şi ne-a spus, mai în glumă, mai în serios, că după Jaguar orice maşină îi pare atât de lipsită de emoţie... Şi asta chiar dacă ea e unica participantă a maratonului ce nu conduce, fiind doar pasager. Deci, vă puteţi imagina forţa de convingere a acestui SUV twin turbo de 240 CP!...
Pe de altă parte, fetelor de la bordul lui Suzuki Vitara S – Cristina Frolov şi Camelia Buzdugan – le place cel mai mult maşina pe care o conduc, deşi au mai probat în condus alte câteva modele din coloană. Poate tocmai de asta una dintre ele a şi ales să-şi cumpere de curând acelaşi model, în acelaşi culoare – înseamnă că a făcut cea mai bună alegere pentru ea.
După o scurtă distanţă parcursă pe asfaltul găunos al traseului Chişinău-Ungheni, am deviat de la el, iar de aici până la un drum acoperit cu prundiş n-a fost nevoie de prea mult timp. Anume pe asemenea trasee maşinile îşi arată cel mai bine capacitatea de absorbţie a suspensiei, iar la acets capitol excelează nimeni altul decât Nissan X-Trail, tot el fiind şi unul din cele mai spaţioase SUV-uri din această ligă maratonistă. Şi tot el mai are şanse şi de loc cel puţin de podium la eficienţă, graţie dieselului de 2.0 litri.
Am poposit pe marginea drumului, lângă o fântână din alea de demult, iar fetele au vrut să trăiască experienţa predecesoarelor lor de acum vreun secol, scoţând apă din fântână. Şi s-au descurcat fără nici o dificultate, dragilor!
În fiecare maraton pe care-l facem de un an încoace avem norocul să întâlnim un cal alb superb, în mijlocul unor peisaje fantastice. Nu ştiu cum se întâmplă – uneori pare că însăşi providenţa ne scoate acel cal alb în cale – dar şi de această dată am dat peste unul, ce păştea liniştit în mijlocul acestor dealuri frumoase din centrul Moldovei. O asemenea imagine trebuie pusă în ramă şi atârnată pe peretele biroului, ca o amintire că undeva, foarte aproape de noi, în Moldova, există locuri în care cuvântul „stres” nu-şi are loc în vocabular, iar timpul se scurge cu totul altfel.
În curând, am ieşit şi pe o porţiune de traseu M14, apoi am luat-o spre Ţibirica, iar acest sat ne-a întâmpina cu câteva zeci de serpentine superbe, care le-au ridicat imediat adrenalina în condus maratonistelor noastre. Cei din Renault Kadjar exclamau că maşina lor ţine excelent virajele, iar fetele de la bordul lui Opel Mokka X chiar demonstrau ţinuta de drum a maşinii lor prin abordări dinamice ale curbelor. BMW şi MINI şi-au făcut şi ele imediat simţită prezenţa, or MINI Countryman chiar are senzaţia aia de go-kart în viraje pentru care e legendar! Iar Countryman, fiind o maşină cu siluetă de SUV, păstrează aceste senzaţii şi în condiţiile drumurilor denivelate.
În curând, am ieşit şi pe o porţiune de traseu M14, apoi am luat-o spre Ţibirica, iar acest sat ne-a întâmpina cu câteva zeci de serpentine superbe, care le-au ridicat imediat adrenalina în condus maratonistelor noastre. Cei din Renault Kadjar exclamau că maşina lor ţine excelent virajele, iar fetele de la bordul lui Opel Mokka X chiar demonstrau ţinuta de drum a maşinii lor prin abordări dinamice ale curbelor. BMW şi MINI şi-au făcut şi ele imediat simţită prezenţa, or MINI Countryman chiar are senzaţia aia de go-kart în viraje pentru care e legendar! Iar Countryman, fiind o maşină cu siluetă de SUV, păstrează aceste senzaţii şi în condiţiile drumurilor denivelate.
E frumos să vezi prin aceste sate superbe ale ţării noastre că oamenii ne salută, recunoscându-ne. Şi tot mai mulţi spun că ne cunosc din online, fapt care ilustrează foarte bine cât de mult s-a instalat internetul în cotidianul tuturor satelor din Moldova.
Peste încă vreo câteva zeci de kilometri, ieşisem la Călăraşi, unde am făcut un nou popas la o staţie Petrom. Deşi mică, având doar două pompe într-un singur grup, cei de aici au reuşit să bată recordul la viteza alimentării pentru un număr atât de mare de maşini. Maşinile diesel le alimentăm doar cu motorină Extra, cele pe benzină – cu benzină premium 95 şi doar Hummer-ul înghite benzină 92. Cât credeţi că a consumat până acum mastodontul? Ei bine, calculele preliminare arată doar vreo 13 litri la sută!
Ne îndreptasem spre Lozova şi apoi, după ce-am intersectat traseul Chişinău-Leuşeni, am luat direcţia Hânceşti. Din spatele nostru ne urmăreau nişte nori negri, grei, care păreau să facă propria lor cursă-maraton cu noi. Imaginea coloanei de SUV-uri pe un fundal atât de negru părea de-a dreptul apocaliptică, mai ales când ne-a ajuns dintâi vântul puternic, ce apleca arborii din faţa noastră. Le tot comunicam prin staţiile radio maratonsitelor despre pericolele de pe traseu, tot mai multe crengi căzute şi ce-ar trebui să facă dacă pică vreo una chiar în faţa lor. Era clar, în secunde sau minute numărate ne va prinde o furtună aprigă de tot. Şi ea nu s-a lăsat prea mult aşteptată, dragilor!
A venit pentru a da un sens noi expresiei „a ploua găleata”. Aici părea să plouă cu butoiul. În faţa noastră abia de se vedea drumul, acoperit cu şuvoaie de apă şi crengi, şi tot ce mai vrei. Ploua torenţial, cu o intensitate pe care n-am văzut demult, ca să nu zic niciodată. Vedeam pe margini primii arbori căzuţi, iar maşinele noastre înaintau neînfricate în acest peisaj crepuscular. Iar BMW-ul nostru avea o problemă apărută pe parcursul maratonului la acoperişul său panoramic, despre care vă vom spune mai târziu, când vom descoase comportamentul fiecărei maşini în maraton, iar acea problemă îl impunea acum să caute un adăpost cât mai repede, pentru a nu testa răbdarea ingineriei. La prima staţie peco de pe traseu, am tras sub ea şi ne-am cerut permisiunea să ne adăpostim un pic, chiar dacă nu urma să alimentăm cu carburant. Ni s-a permis amabil, dar în scurt timp Ana Ciorici şi Eva Elena din BMW X1 ne-au confirmat că nu e nici un simptom problematic la maşină şi că am putea înainta. Curajoase fete, trebuie să admitem!
Ploua şi când am ajuns la Hânceşti, dar nici măcar o asemenea ploaie nu poate răpi zâmbetul de pe faţa Dianei Boico. O maratonistă atât de pozitivistă mai rar întâlneşti!
De la Hânceşti am apucat-o pe drumul cu asfalt perfect spre Cimişlia, iar când am trecut pe lângă satul Fetiţa, n-am putut să nu dăm ascultare iniţiativei Olgăi Ţapordei de a face o poză pe aici, pentru că e chiar satul în care s-a născut ea! Plăcut să treci pe lângă satul natal cu o întreagă coloană de SUV-uri şi maratoniste! Suntem mândri de ea!
Şi ceva mai spre sud, pe acelaşi traseu, în satul Ecaterinovca, am dat şi peste un cuib de cocostârc atât de mult dorit de Sergiu, maestrul nostru în filmări aeriene. Era un cocostârc cu pui mici, care la vederea dronei, a devenit un pic iritat, dar a stat pe loc pentru a-şi apăra puii şi ne-a oferit astfel ocazia unor poze de excepţie.
Între timp Ana Ciorici urcase la volanul lui MINI şi-mi tot sugera în staţia radio să merg un pic mai repede, ea fiind exact în spatele maşinei noastre de navigaţie, Volvo V90 Cross Country. Pe traseul dintre Cimişlia şi Căuşeni, am devenit chiar eu cel mişcat de adrenalină şi poftă de aventuri, şi am început să profit de orice baltă de pe traseu pentru a o trece cu efect. Zone cu noroi? Oh, şi mai bine! Iar MINI-ul din spatele meu chiuia de bucurie şi făcea acelaşi lucru! Driving spirit, ce mai!
La un popas pe aceste drumuri, Corina a făcut şi o poză demnă de un material publicitar BMW, alături de X1-ul pe care-l conducea acum. Ah, fetele astea!
Către apusul soarelui ajunsesem şi la Crocmaz, în colţul de sud-est al ţării, iar aici urma cel mai aşteptat moment al acestei expediţii – White Dress Party, sau petrecerea rochiilor albe. Le-am promis-o maratonistelor de la bun început, iar atmsofera de la EtCetera era perfectă pentru o asemenea petrecere! Toate fetele în alb, elegante, într-un loc atât de feeric, însoţit de un fundal acustic stilat...
Aici vom fi nemiloşi şi vom întrerupe firul relatării în cel mai interesant moment, exact ca-n serialele mexicane, spunându-vă „va urma în următorul episod”. Da, dragilor, în următoarea relatare vă spunem cum a fost la White Dress Party Night, cu toate fetele în alb! Ah, ce norocoşi suntem să fim aici!
