Mercedes-Benz C-Class L facelift a marcat premiera la Beijing

La standul Mercedes-Benz de la Salonul Auto de la Beijing au avut loc două premiere importante la nivel global – germanii au prezentat cel mai compact sedan din gama sa A-Class L Sport Sedan în versiunea cu ampatament mărit, care a prezentat în sine designul viitoarei berline pentru piaţa europeană, şi conceptul viitorului SUV de top Vision Mercedes-Maybach Ultimate Luxury Concept, care a uimit cu tipul său de caroserie. Mai puţin observată, mai ales pentru presa occidentală, a fost premiera versiunii actualizate a berlinei C-Class cu ampatament mărit, destinată pieţei chineze.
La exterior noul C-Class L Facelift a beneficiat de aceleași actualizări ca şi sedanul destinat pieţelor mondiale, iar singura diferenţă dintre aceste două versiuni rămânând a fi în continuare ampatamentul mărit cu 80 mm în cazul versiunii cu indexul L. La exterior printre cele mai remarcabile modificări se enumeră noile blocuri optice cu un alt ornament al luminilor de zi LED şi farurile MULTIBEAM, care totodată au împrospătat look-ul sedanului, însă fără exagerări.
Modificări mai consistente au venit la substratul tehnic. Clienţii vor putea opta pentru noua planşă de bord digitală şi un ecran mai mare a noului sistem multimedia, ambele incluse în lista opţionalelor. Actualizarea aduce la interior şi luminile ambientale decorative care pot fi setate în una dintre cele 64 nuanţe. Nu va lipsi nici noul sistem ingenios ENERGIZING comfort control, lansat pentru prima dată pe S-Class, care acţionează mai multe sisteme, precum cel audio, de masaj şi lumină ambientală pentru confort desăvârşit dar şi pentru ca şoferul să rămână cât mai viguros.
Producţia Mercedes-Benz C-Class L va continua la uzina Beijing Benz Automotive din capitala Chinei. Acesta va rămâne un produs destinat în exclusivitate Chinei, un model foarte important pentru germani, de altfel, care din momentul apariţiei sale în 2014 a fost vândut într-un număr de peste 380 mii exemplare.
0
2,342
GALERIE FOTO (7 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!