Nu, nu este o jucărie! Este noua ediție jubiliară FIAT 500 Spiaggina
5 Iulie 2018, 11:03
Italienii prezintă noua versiune jubiliară a compactei FIAT 500, ce a primit denumirea Spiaggina. Ediția specială omagiază 60 de ani de la apariția modelului FIAT 500 Jolly, care grație lipsei acoperișului și portierelor a fost numit "în popor" Spiaggina, ce poate fi interpretat ca automobil de plajă.
Acum cu peste jumătate de secol
în urmă versiunile Jolly erau
construite de atelierul Ghia și comercializate prin
intermediul rețelei
de dealeri FIAT.
Pentru a marca cei 60 ani de la prima apariție a modelului Jolly, cei de la FIAT au creat ediția specială 500 Spiaggina ’58. Versiunea specială se bazează pe varianta decapotabilă a compactei 500C și diferă de aceasta
prin nuanța specială a caroseriei și tapiseriei de la interior. Apartenența la ediția specială va fi trădată de siglele de pe caroserie și jantele de 16 țoli realizate în stil retro. Sub capota noii
versiuni se va situa unul din cele două benzinare: unitatea aspirată natural de 1.2 litri cu 69 CP la activ sau unitatea turboaspirată de 0.9 litri TwinAir cu 85 CP.
Versiunea specială dezvoltată de cei de la FIAT are un design mai rezervat și amintește de automobilul produs acum 60 de ani mai devreme, practic, prin denumirea sa. Însă o versiune mai curioasă a compactei italiene, care să dispună de un aspect exterior
apropiat modelului istoric, a fost dezvoltată de forțele comune Garage Italia, care au elaborat
designul modelului, și Pininfarina, care a asigurat mașinuța cu substratul tehnic modificat.
Modelul dezvoltat de cele două ateliere este, practic, un pickup decapotabil. FIAT 500 Spiaggina se bazează și el pe decapotabila 500C, însă a fost lipsit de geamurile laterale și cel posterior, cât și de montanți centrali și spate. Acesta este disponibil în două variante, cu sau fără parbriz.
În ambele cazuri în locul montanților centrali se va situa o bară protectoare, iar portbagajul extins, care a lipsit mașinuța de bancheta spate, este deschis asemenea
unui pickup. Compartimentul destinat transportului bagajelor este acoperit cu lemn, inspirat de la iahturi. Tot aici și-a făcut loc un duș special pentru curățarea încălțămintei/picioarelor de nisip. Scaunele din față au fost înlocuite cu o banchetă unică cu tapiserie impermeabilă.
Versiunea specială dezvoltată de FIAT va fi produsă într-un număr limitat de 1,958 unități. FIAT 500 Spiaggina ’58 este și cea mai scumpă versiune din gamă, cu un preț de start de 21,350 euro.
Pachetul de modificări realizat de forțele comune ale celor de la Garage Italia și Pininfarina poate fi comandat de toți doritorii chiar la dealerii FIAT în toată Europa, însă prețul pentru modificările respective nu a fost numit.
PiataAuto.mdDenis Godorozea
0
1,859
GALERIE FOTO (29 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!