Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Bugatti îi construieşte un supercar unic lui Ferdinand Piech, în valoare de 18 milioane de dolari

21 Februarie 2019 - 13:48
Ilie Toma
Dacă e cineva care ştie să facă ediţii speciale, ale unor supercar-uri şi aşa speciale, vânzându-le preţuri dublu de usturătoare, sunt cei de la Bugatti. Ei anunţaseră deja că vor aduce la Geneva o ediţie limitată a lui Chiron, în cinstea a 110 ani ai mărcii Bugatii, limitată la doar 20 de exemplare.
Însă, există ceva şi mai exclusiv de atât. Se pare că Bugatti pregăteşte un Chiron construit într-un singur exemplar, croit pe gustul marelui Ferdinand Piech, omul care a stat ani buni la cârma grupului Volkswagen şi care a salvat, practic, marca Bugatii în 1998, când a făcut-o parte a grupului VW. Ferdinand Piech este şi nepotul marelui inginer Ferdinand Porsche, fondatorul mărcii Porsche.
Şi se pare că Piech, la cei 81 ani ai săi, şi-a croit un Bugatti Chiron de vis, întrucât preţul estimat al acestuia a depăşit de multe ori preţul unui Chiron „normal”, ajungând până spre 18 milioane de dolari. Bolidul va fi dotat cu motorul W16 de 8.0 litri, o creaţie inginerească pe care tot Piech a pus-o la cale cândva, şi ar putea fi expus pentru scurt timp la standul Bugatti de la Geneva. Scurt timp – probabil pentru că Piech va demara de acolo când va pofti, topind anvelopele cu bolidul său de vis...
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter