Începutul sfârșitului? Smart părăsește piața nord-americană

Smart își va încheia activitatea pe piața nord-americană: constructorul de automobile urbane ultra-compacte urmează să părăsească piețele din SUA și Canada până la finalul acestui an. Nu se cunoaște, dacă decizia a fost luată în contextul speculațiilor apărute în presă pe parcursul ultimilor luni, precum că Daimler ar avea intenția de a elimina marca Smart din propria gamă în totalitate.
Drept motiv pentru a părăsi piața nord-americană au servit vânzările modeste a modelelor Smart în SUA și Canada – constructorul german a înregistrat o scădere continuă a vânzărilor pe parcursul anului 2018, tendință înregistrată și în primele luni ale acestui an. Astfel, Smar urmează să fie eliminat din America de Nord până la finalul anului curent. De menționat, că timp de 2 ani Smart a oferit în SUA și Canada doar modele electrice, cele cu propulsoare tradiționale pe benzină fiind eliminate de pe piața nord-americană în 2017. Electromobilele, însă, nu au reușit să cucerească clienții americani, în luna martie a acestui an fiind comercializate doar 90 unități Smart ForTwo cu propulsie electrică – unicul model oferit aici.
Anterior în presa internațională au apărut informații că Daimler ar urma să elimine brandul Smart din gama sa, iar ulterior oficialii au comunicat că 50% din acțiunile companiei urmează să fie preluate de Geely, ce în prezent deține o cotă de 10% din concernul Daimler și are în posesie branduri precum Volvo și Lotus. Potrivit planurilor anunțate anterior de conducerea Smart, începând cu anul 2022 constructorul va produce doar automobile cu sisteme de propulsie 100% electrică, iar producția acestora va avea loc în exclusivitate în China.
0
2,168
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!