Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Sărbătoare la SEAT: actuala generație Leon atinge borna de un milion de unități comercializate

30 Iulie 2019 - 09:33
Redacţia PiataAuto.md
SEAT marchează un eveniment important în istoria sa în aceste zile – cea de-a treia generație a compactei Leo, lansate pentru prima dată în 2012, a atins borna de un milion de unități comercializate. Piața de bază pentru SEAT este cea europeană, iar cel mai mare succes Leon a înregistrat în Germania.
SEAT Leon se află astăzi la cea de-a treia generație, care a debutat în premieră mondială în cadrul Salonului Auto de la Paris din 2012, iar curând va fi prezentată și cea de-a patra generație. Actualul Leon a fost unul din modelele ce a pus bazele actualului limbaj stilistic al mărcii in Spania, cu adevărat îndrăgit de clienții europeni pentru expresivitate și proporții perfecte de agresivitate și grație. Leon a devenit parte a gamei de modele SEAT din 1999 – modelul s-a lansat în segmentul compactelor, având la bază substratul tehnic al lui Volkswagen Golf. Prima generație Leon a fost produsă în puțin peste 500 mii unități, în timp ce cea de-a doua a fost comercializată în 675 mii exemplare. Astfel, Leon III este un adevărat recordman.
Cel mai apreciat actualul SEAT Leon s-a dovedit a fi în Germania, unde timp de 7 ani a fost cumpărat de 237,588 persoane. Cea de-a doua piață de desfacere este cea de "acasă" – în Spania SEAT Leon a fost comercializat de-a lungul carierei celei de-a treia generație într-un număr de 206,785 unități. Urmează piața britanică, unde SEAT Leon a reușit să găsească 131,062 cumpărători.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter