Mercedes-Benz a pregătit mai multe premiere electrificate pentru Frankfurt! Care sunt acestea?

Daimler și Mercedes-Benz au relatat despre premierele pe care le pregătesc pentru Salonul Auto de la Frankfurt. În centrul atenției la evenimentul internațional din luna septembrie a acestui an vor fi modelele hibride și 100% electrice, iar germanii pregătesc premiere importante nu doar în gama Mercedes-Benz, dar și în gama Smart, despre care se vehicula că va fi eliminat definitiv din gamă.

La Frankfurt Daimler va prezenta 5 premiere noi, dintre care 4 modele vor avea propulsie electrificată. Printre noile modele se enumeră un plug-in hybrid Mercedes-Benz, versiunea de serie a monovolumului Mercedes-Benz EQV, versiunile revizuite ale electromobilelor Smart și un concept 100% electric Mercedes-Benz, despre care la ora actuală nu se cunoaște prea multe.
Presa occidentală anticipează prezentarea conceptului viitoroarei nave amiral electrice Mercedes-Benz EQC, însă nu este exclusă apariția unui concept, care să demonstreze succesele obținute de companie în cadrul tehnologiilor electrice.

Pe lângă concept, germanii vor lansa o versiune plug-in hybrid pentru modelele existente în gamă, probabil pentru unul dintre modelele compacte. Tot la Frankfurt se va lansa versiunea de serie 100% electrică Mercedes-Benz EQV, iar Smart va prezenta versiunile revizuite ale electromobilelor EQ Fortwo și EQ Forfour.

Din gama modelelor tradiționale echipate doar cu motoare cu combustie internă la Frankfurt va marca premiera europeană SUV-ul Mercedes-Benz GLB, probabil într-o versiune cu tratament de la divizia Mercedes-AMG.
0
200
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!