Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Noua generaţie Volkswagen Caddy vrea să devină cea mai stilată utilitară pe piaţă! Schiţe oficiale

23 Decembrie 2019 - 09:12
Denis Godorozea
Viitoarea generaţie Volkswagen Caddy va fi prezentată pe parcursul anului viitor, iar la câteva luni distanţă va ajunge şi pe linia de producţie. Acum, însă, germanii au publicat primele schiţe oficiale care să dezvăluie aspectul exterior al viitoarei utilitare, dar şi au oferit primele informaţii despre substratul tehnic.
Aşadar, precum şi anterior Volkswagen Caddy va avea un aspect exterior dar şi un substrat tehnic inspirat de la Golf. Noua utilitară va primi blocuri optice LED faţă şi spate mult mai stilate, însă bara de protecţie şi alte elemente futuriste, cel mai probabil, nu se vor regăsi şi pe versiunea de serie.

Potrivit informaţiilor preliminare, Volkswagen Caddy va avea la bază platforma modulară MQB, comună cu compactele din familia Volkswagen Group, inclusiv Golf VIII, de la care utilitara va moşteni propulsoare pe benzină şi mild-hybrid. Bineînţeles, în gamă se vor menţine şi versiunile turbodiesel, care au în prezent şi cea mai mare cotă în totalul vânzărilor Caddy.
Indiferent de versiune Volkswagen Caddy va beneficia de sisteme de siguranţă activă şi pasivă din portofoliul germanilor, conform standardelor de siguranţă înăsprite în Europa. Afară de aceasta, nu este exclusă apariţia unei versiuni 100% electrice Caddy, or germanii nu au anunţat lansarea unui model utilitar în proaspăta gamă Volkswagen ID.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter