Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Porsche oferă posibilităţi adiţionale de personalizare pentru Taycan cu peste 90 elemente de decor originale

31 Ianuarie 2020 - 09:19
Denis Godorozea
Divizia Porsche Exclusive Manufaktur a pregătit o listă de echipamente opţionale de decor pentru supercar-ul electric Porsche Taycan. Clienţii care-şi doresc un grad mai avansat de personalizare vor putea alege dintr-un portofoliu compus din 90 elemente decorative originale pentru caroserie, inserţii de la bord, jante şi nuanţe de caroserie speciale.
Lista opţionalelor pregătite de Porsche Exclusive Manufaktur include 3 versiuni diferite a pachetului de modificări exterioare şi pe interior Sport Design, care se disting prin inserţiile pe partea inferioară a caroseriei, integrate în pragurile laterale şi barele de protecţie. Este disponibil un splitter frontal integrat în bara de protecţie faţă şi un difuzor generos la posterior. Elementele adiţionale sunt executate din fibră de carbon şi pot rămâne nevopsite, însă clientul poate solicita vopsirea acestora în nuanţa caroseriei sau chiar într-o culoare diferită, care să contrasteze cu celelalte suprafeţe exterioare.
Inserţiile decorative interioare pot fi înlocuite cu elemente din fibră de carbon, care pot înlocui chiar şi unele elemente acoperite standard cu piele, inclusiv pe panourile portierelor şi părţile laterale ale consolei centrale. Centurile de siguranţă pot fi şi ele personalizate, fiind disponibile 8 variante de culori.
Farurile Dynamic Light System Plus pot fi echipate cu un sistem opţional care să redirecţioneze lumina emisă de elementele LED pentru a reda un afişaj grafic personalizat pe suprafaţa farului sau pe asfalt, iar elementele LED din cadrul luminilor de zi pot fi de culoare albastră specială Glacier Ice Blue, pe când electromobilele standard dispun doar de LED-uri de culoare albă.
Jantele standard pot fi înlocuite cu setul original Porsche Exclusive Manufaktur de 21 ţoli cu câte 5 spiţe şi lamele aerodinamice integrate, compuse din fibră de carbon, fiecare jantă fiind cu circa 3 kilograme mai uşoară comparativ cu una oferită standard. Bineînţeles, jantele exclusive sunt oferite doar în cadrul programului Porsche Exclusive Manufaktur.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (10 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter