Vă salutăm la o nouă ediţie cu recomandări de muzică bună în condus, prieteni! Azi venim cu noi descoperiri din ultima perioadă, numai bune pentru un condus mai de iarnă, cu timp mai posomorât de după geam.
Iată, deci, care sunt recomandările de astăzi pentru muzică electronică, jazz şi rock:
Albumul electronic de astăzi pare să sune foarte apropiat de stilul scandinav al muzicii electronice, cu multe metamorfoze de sunete generate la clasicele instrumente de sonorizare. Dar Ichisan nu este un scandinav. E un sloven cu un stil foarte interesant al muzicii. Polykarp e cel mai nou album al său, care merită ascultat cap-coadă, după care, dacă ajungi să-ţi placă, poţi explora alte 3-4 albume din discografia lui, întrucât vei descoperi şi acolo acelaşi stil, cu alte şi alte creaţii plăcute. Polykarp e perfect să-l savuraţi la drum lung pe un timp mai înnorat, cu un sistem audio bun în maşină, setat să sune un pic mai analogic.
Albumul ăsta e foarte interesant şi divers, de natură să te invite în lumea jazz-ului, dacă preferi doar melodii mai armonioase, şi tot el de natură să ne intrige să cauţi mai mult din biografia lui Macha Gharibian, dacă asculţi albumul cap-coadă şi descoperi şi piese care explorează tematici orientale. Aşa cum se prezintă însăşi muziciana, ea are rădăcini armene, o inimă pariziană şi e newyorkeză prin adopţie, acolo unde s-a stabilit şi şi-a conturat stilul. Iar albumul chiar ˘merită savurat cu volumul dat un pic mai tare, să-i permiţi pianului, contrabasului, percuţiei şi vocii să se manifeste din plin în ambianţa acustică a maşinii sau a sufrageriei tale.
Albumul ăsta ascunde o istorie aproape incredibilă şi trebuie să recunosc că l-am descoperit şi eu, la rândul meu, printr-o piesă recomandată într-un podcast al Europei Libere. Dar albumul nu e pe orice gust. E mai degrabă pentru cei ce ar aprecia un sunet un pic imperfect, neremasterizat de o sută de ori, al unui album de rock psychedelic de şcoală veche. Are capacitatea rară de a te trage în lumea lui şi de a te face să vrei să-l asculţi în continuare fără întrerupere, pe tot, iar ultima piesă, Love, cu o lungime de aproape 11 minute, e cea care desăvârşeşte atmosfera specială a albumului. Morgen e şi denumitea formaţiei, dar şi denumirea albumului. E vorba de o formaţie americană de pe coasta de Est a SUA, fondată în 1968. În 1969 au venit cu albumul ăsta minunat, care i-a cucerit pe fanii muzicii rock şi psychedelic într-o perioadă în care şi Pink Floyd era la începuturi, doar că, spre deosebire de Pink Floyd, Morgen n-a scos decât un singur album — acesta. A fost însă suficient încât să fie declarat drept unul din cele mai bune albume de rock psychedelic al deceniului său. Ascultându-l cap coadă, vei fi de acord cu acest titlu.
