Bentley lansează noua operă de artă: Bacalar omagiază istoria atelierului de caroserie Mulliner

4 Martie 2020, 09:19
Denis Godorozea
Bentley şi atelierul de uzină Mulliner prezintă noua lor operă de artă — decapotabila Bacalar, dezvoltată pe baza Continental GT Convertible şi conceptului spectaculos EXP 100 GT, prezentat anul trecut cu ocazia celor 100 de ani de la înfiinţarea mărcii britanice. Noua bijuterie pe patru roţi va fi produsă într-un număr limitat, iar toate unităţile au fost deja vândute.
Noul proiect Bacalar a fost un motiv în plus pentru cei de la Mulliner pentru a-şi omagia istoria — în prima jumătate a secolului trecut atelierul, care acum face parte din compania Bentley, a fost un constructor de caroserii auto, care deşi nu producea automobile, dezvolta capodopere originale pe platforme şi substrat tehnic preluat de la alte automobile. De altfel, astfel cei de la Mulliner anunţă, că tradiţia va fi reluată, iar constructorul britanic este gata să dezvolte caroserii originale pentru clienţii Bentley. Primul model din serie este noul Bacalar.
Bentley Mulliner Bacalar are la bază substratul tehnic de la versiunea de serie Continental GT Convertible, însă are o caroserie şi un habitaclu absolut originale, inspirate de la conceptul spectaculos Bentley EXP 100 GT. Pe lângă aspectul exterior original, Bacalar vine cu o serie de opţiuni şi elemente adiţionale speciale, precum jantele originale de 22 ţoli. La interior clienţii vor beneficia de elemente decorative noi, inserţii din lemn şi orice alte materiale oferite la alegere dintr-un portofoliu imens. Bancheta spate a fost eliminată, locul fiind preluat de un compartiment adiţional de depozitare.
Substratul tehnic nu a suferit modificări esenţiale — decapotabila este echipată cu benzinarul biturbo W12 de 6.0 litri, capabil să dezvolte 659 CP (standard 635 CP). Motorul se cuplează la cutia robotizată cu 8 rapoarte, care a beneficiat de setări noi, speciale.
În total Bentley Mulliner Bacalar va enumera doar 12 automobile. Deşi acestea abia urmează să fie produse, bijuteriile pe patru roţi şi-au şi găsit cumpărătorii. Ulterior Mulliner planifică să dezvolte ideea dezvoltării caroseriilor speciale la solicitarea clienţilor, maşinile având la bază tehnologiile automobilelor de serie Bentley. Serviciul respectiv se va numi Coachbuilt. În continuare britanicii vor oferi serviciul Collections, cu pachete de modificări aplicate automobilelor de serie sau în cadrul unor proiecte speciale cu cei de la Bentley. Cel de-al treilea program, denumit Classic, prevede reproducţia caroseriilor modelelor clasice Bentley.
0
340
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!