Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Aceasta e clona lui G-Class din Rusia, cu motor de VAZ, care încearcă să se vândă acum în Germania

30 Aprilie 2021 - 21:20
Ilie Toma
Nu doar în China există clone ale modelelor renumite! O compania rusească s-a gândit că e cazul să nu rămână în urmă de trendul clonelor pentru legendarul Mercedes-Benz G-Class şi a lansat propria sa creaţie.
Pentru că e vorba de Rusia, iar azi vorbim deja de maşini produse şi vândute, primele idei în capul creatorilor săi au apărut încă de prin 2003, iar după mai mulţi ani a urmat o primă tentativă de a lansa primul model, care n-a fost una de succes. Abia în 2019 a fost reluată producţia acestui offroader, modernizat să arate ca şi G-Class între timp. Ce e cu el, deci, cine îl face, ce componente are?
Compania, care l-a conceput şi îl produce, poartă numele de APAL, asta fiind şi marca maşinii. Sediul companiei e în oraşul Toliati, adică exact acel oraş unde se află şi fabrica imensă a celor de la AvtoVAZ. Apal e un furnizor de componente plastice pentru AvtoVAZ, dar în acelaşi timp, având o experienţă de mulţi ani în lumea auto, cei din echipa sa s-au gândit că ar putea produce şi un model de automobil, în serie mică.
Aşa s-a ajuns la crearea acestui model, numit în Rusia Stalker, dar conceput din start pentru a folosi cât mai multe componente de la AvtoVAZ. Azi numele de cod a acestui model e 2154 sau 21541, în funcţie de versiune.
În esenţă, ceea ce vedem aici e o maşină cu schelet tubular de oţel, de care au fost fixate o mulţime de componente de la Niva. Suspensia e de Niva, atât faţă, cât şi spate, dar ampatamentul şi lungimea totală sunt mai mici, toată maşina măsurând doar 3.55 metri lungime. Deci e un fel de Suzuki Jimny mai degrabă ca dimensiuni reale, nu un G-Class. Iar panourile sale de caroserie sunt făcute dintr-un soi de plastic dur.
Ofrroader-ul Apal dispune şi de tracţiune 4x4, în versiunea 21541 (cealaltă versiune e cu tracţiune spate, dar a fost scoasă din producţie). Tracţiunea este preluată tot de pe Niva. Şi, fără a ne mira prea mult, aflăm că şi motorul vine tot de la AvtoVAZ, fiind acelaşi benzinar de 1.7 litri, de pe Niva. El dezvoltă 83 CP şi 129 Nm.
Partea din spate e detaşabilă, aşa că micuţul offroader poate fi decapotat. Interiorul pare o combinaţie neinsprată din tot soiul de elemente de Niva, cu câteva forme adiţionale pătrăţoase, turnate de Apal, ca să pară fibră de carbon şi mai ales ca să păstreze stilul pătrăţos de G-Class.
Dacă ajungem să vorbim de preţuri şi producţia acestui offroader, atunci lucrurile devin de-a dreptul bizare. Cei de la Apal aveau în vara lui 2019 un contract cu AvtoVAZ pentru furnizarea componentelor pentru minim 150 de exemplare. În 2020, uzina AvtoVAZ a anunţat că nu le va mai livra micilor producători, de genul Apal, componente la preţ en-gros, aşa că viitorul offroader-ului fusese pus sub semnul întrebării. Creatorii lui fie trebuiau să accepte un preţ mult mai mare pe componente, fie trebuiau să sisteze producţia. Iar până în octombrie 2020, din cota dorită iniţial de 150 de automobile, Apal asamblase doar... 24, dintre care 13 stăteau în depozit, încă nevândute. Deci doar 11 maşini s-au vândut timp de 1 an şi jumătate!
Aşa că vânzările în Rusia, din câte se pare, au fost suspendate cu totul. Dar, paradoxal, acelaşi Apal, a început a fi exportat în Germania, unde a început a fi vândut ca un fel de offroader excentric şi a fost redenumit în Apal Jaeger. Nu ştim prin ce minune, dar motorul a fost omologat ca unul ce corespunde normelor Euro 6d TEMP, iar preţul de vânzare în Germania porneşte de la 19,990 euro, la care se mai pot adăuga opţionale, gen prelucrare a caroseriei cu material ce protejează împotriva zgârieturilor, diferenţial blocabil, radio cu MP3 (da, e opţional şi acesta). De fapt, şi roţile frumoase cu anvelope offroad sunt opţionale, dacă nu plăteşti pe ele, primeşti nişte jante de oţel de la Niva.
Poză a dealer-ului german, cu primele exemplare care au ajuns în Germania

Câte vânzări s-au făcut în Germania, nu se ştie, s-ar putea ca aici să fi fost importate cele 13 maşini care rămăseseră nevândute în Rusia, dar dealerul german menţionează totuşi posibilitatea alegerii culorii şi dotării, ceea ce presupune că se pot comanda şi alte exemplare, iar asta, la rândul său, presupune şi o speranţă că aceste maşini ar mai putea fi produse şi mai departe.
Ce zici, vor da germanii de la 20 mii euro în sus pentru acest mini-pseudo-Gelandewagen rusesc?
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter