Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

(VIDEO) Ce maşini conduc 20 cei mai bogaţi oameni din lume: Elon Musk, Jeff Bezos, Bill Gates şi alţii

28 Aprilie 2021 - 08:45
Redacţia PiataAuto.md
Ce maşină, sau maşini, ai conduce dacă ai avea o avere de multe miliarde, astfel încât până şi achiziţia celor mai scumpe maşini din lume aproape că nu s-ar observa că contul tău bancar? Ai alege cea mai puternică maşină? Cea mai luxoasă? Cea mai mare? Cea mai scumpă? Sau pe toate odată?
E curios să descoperim că în lista actuală, care e în permanentă schimbare, a 20 cei mai bogaţi oameni de pe planetă, există protagonişti cu gusturi foarte simple la automobile. Da, unii dintre ei chiar sunt foarte modeşti. Alţii dau dovadă de mult bun-gust în alegea foarte iscusită a unui model sau două, dar nu se prea răsfaţă cu maşini schimbate la fiecare câteva luni. Poate de asta au şi ajuns miliardari, nu?
Cu siguranţă, însă, e curios să vedem alegerile acestora, în video-ul de mai jos. Vă zicem doar câteva curiozităţi intrigante: Fondatorii Google, spre exemplu, au câte o Tesla Roadster, dar au avut la un moment dat şi câte oi Toyota Prius. Cea mai scumpă maşină a lui Warren Buffet a fost un Cadillac XTS. Fondatorul Facebook ar avea o maşină exotică, un Pagani Huayra, dar în acelaşi timp are o Honda Jazz! Bill Gates, fondatorul Microsoft, are gusturi rafinate şi o răbdare de fier, Elon Musk are nişte achiziţii ceva mai ţipătoare, iar Jeff Bezos, fondatorul Amazon, deşi se alintă acum cu maşini mai sofisticate, a continuat să conducă o Honda Accord inclusiv după ce a devenit miliardar!

Vezi întreaga listă în video-ul de mai jos.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter