(FOTO) Cele mai stilate motociclete din Moldova au defilat azi la Distinguished Gentleman’s Ride 2021

23 Mai 2021, 21:16
Ilie Toma
Zeci de motociclete fantastic de stilate s-au adunat azi la Chişinău pentru a defila pentru o cauză nobilă, în cadrul evenimentului Distinguished Gentleman’s Ride 2021. Evenimentul internaţional anual are loc pentru al 10-lea an consecutiv în lume şi pentru al 5-lea an în Moldova, devenind deja cu siguranţă cel mai frumos, stilat şi notoriu eveniment dedicat motocicletelor din ţara noastră.
De fapt, în fiecare an tot mai mult şi mai mult la DGR persistă senzaţia de fascinaţie. Fascinaţie pentru motocicletele aduse, dar şi pentru proprietarii lor moldoveni. Or, într-o ţară atât de mică, e impresionant să vezi la un asemenea eveniment cât de multe motociclete bune, speciale, alese cu gust şi îngrijite cu pasiune există în Moldova!
Şi fără a exagera vom spune că evenimentul DGR din Moldova a ajuns să fie dat drept exemplu pentru tot estul Europei. Pentru că în comparaţie cu o ţară atât de mică, numără mulţi participanţi deja, dar şi pentru că evenimentul în sine, dar şi participanţii dau dovadă de o predilecţie exemplară spre calitate, spre unicitatea motocicletelor lor, spre ţinuta perfectă.
Cea mai vârstnică motocicletă de la evenimentul de azi a fost fabricată tocmai în 1955, deci acum 66 de ani! Dar au fost zeci de motociclete interesante, unele standard, alte customizate în moduri inventive. Spre exemplu, una din cele custom era împletită dintr-un cadru de Ducatti şi un legendar motor de BMW. Cu alte cuvinte, erau motociclete făcute cu iscusinţă, alese foarte avizat, care meritau toată admiraţia.
Includem mai jos o galerie foto brută de la evenimentul de azi, dar vom reveni ulterior şi cu alte imagini profesioniste, dar şi imagini video.
0
936
GALERIE FOTO (28 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!