Neglijenţă la uzina Haval din Rusia: un crossover a fost la un pas să cadă de pe linia de producţie

1 Iunie 2021, 16:39
Denis Godorozea
Un caz mai puţin obişnuit a avut loc la uzina Haval din Rusia, când un proaspăt crossover Jolion a fost la doar un pas de a se prăbuşi de pe linia de producţie de aproximativ 5 metri. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit, dar neglijenţa angajaţilor ar fi putut genera traumatisme severe sau chiar victime dacă în acel moment în faţa maşinii ar fi oameni.
Cazul a avut loc la uzina Haval din Tula. O imagine din interiorul uzinei a fost distribuită în mediul online, unde putem vedea un exemplar Jolion atârnat pe nivelul de sus pe una din liniile asamblare automatizată. Maşina a fost asamblată aproape complet, cu excepţia portierelor şi, probabil, motorului. Din fericire, crossover-ul nu s-a prăbuşit, dar presa rusească presupune că incidentul a rezultat cu stoparea temporară a producţiei pentru înlăturarea consecinţelor în siguranţă.
Jolion este unul dintre cele mai accesibile modele din gama Haval, produs acum şi în Rusia pentru piaţa locală. Modelul chinezesc are sub capotă un benzinar turbo de 1.5 litri, ce dezvoltă 143 CP sau 150 CP, în funcţie de tipul de transmisie.
0
1,912
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!