Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

(VIDEO) Accident evitat la limită în Chişinău, datorită reacţiei bune a unui şofer

13 Iunie 2021 - 22:51
Redacţia PiataAuto.md
Un video publicat azi în mediul online înfăţişează o situaţie în care producerea unui accident era aproape iminentă şi inevitabilă, şi totuşi, reacţia excepţional de bună a unui şofer a permis evitarea lui.
Pe o stradă cu două benzi pe sens, banda stângă părea aglomerată înainte de o intersecţie unde e permisă şi virarea la stânga. La un moment dat, o Kia Sportage de pe acea bandă a virat brusc dreapta, schimbând banda, şi apropiindu-se la doar câţiva centimetri de automobilului şoferului care a şi publicat filmuleţul. Fiind în zona unei intersecţii cu un drum spre dreapta, acesta a putut face o manevră rapidă de ocolire a maşinii care venise peste el. Din fericire, zona din jur a fost liberă, iar astfel manevra a sfârşit cu bine în final.

Totuşi, video-ul a trezit discuţii interesante. Unii internauţi au declarat că acest model Kia are o problemă cu vizibilitatea spate, având o zonă oarbă mare din cauza construcţiei montanţilor săi. Alţii însă, au comentat că un asemenea neajuns al maşinii nu scuză gestul şoferului şi că acesta are responsabilitatea de a se asigura la asemenea manevre, indiferent de formele şi construcţia automobilului său. Vezi toată situaţia în video-ul de mai jos.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter