Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

(VIDEO) Pedeapsă imediată pentru o Skoda în Kiev, care a vrut să vireze mai repede, paralel cu un autobuz

1 August 2021 - 10:33
Redacţia PiataAuto.md
Şcolile auto bune îşi învaţă elevii să nu vireze niciodată în paralel cu vehicule mari, precum camioane şi autobuze, mai ales dacă e vorba de o posibilă întoarcere la 180 grade. Şi asta pentru că adeseori vehiculele mari au nevoie de mai mult spaţiu pentru a lua o rază mai mare a întoarcerii, iar astfel poţi ajunge prins în zona oarbă a acestora. Asta e teoria, iar dacă şoferii o respectă sau nu în viaţa reală, rămâne la latitudinea fiecăruia.
Dar e cert că nerespectarea poate aduce o pedeapsă imediată, cum s-a întâmplat şi în cazul unui accident recent din Kiev, de pe bulevardul Roman Shukhevych. Un autobuz Neoplan a pornit manevra de virare stânga şi întoarcere, dar o Skoda a vrut să vireze mai repede ca el şi s-a poziţionat în paralel cu autobuzul, la distanţă mică de acesta. Peste câteva clipe, autobuzul, şoferul căruia era concentrat să vadă traficul din întâmpinare, a ajuns să lovească Skoda cu partea sa laterală stângă.

Poliţia din Kiev, care a venit să documenteze accidentul, l-a declarat pe şoferul de Skoda vinovat de producerea acestuia.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter