Istoria neştiută a primei maşini electrice importate în Norvegia şi a confiscărilor repetate, gândite de proprietarul său

Norvegia este recunoscută azi ca fiind un adevărat paradis al maşinilor electrice, în 2021 cota celor pur electrice depăşind deja cifra de 75% din total, iar în cazul cumpărătorilor privaţi, cota oamenilor care aleg să cumpere maşini pur electrice a fost de peste 90% în multe luni. Acest avans imens pe care-l are Norvegia în faţa lumii întregi e cunoscut ca fiind susţinut de scutiri de taxe pentru cei care exploatează maşini electrice, iar o perioadă bună de timp asemenea maşini se bucurau şi de alte avantaje, precum dreptul de a circula pe benzi de autobuz sau de a beneficia de parcări gratuite în anumite zone. Şi în timp ce aceste ultime beneficii au fost anulate mai mulţi ani în urmă din cauza numărului copleşitor de maşini electrice, toată evoluţia de până aici a început cu o istorie fantastică a unui singur om, demnă de scenariul unui film.

Acestui om îi spune Frederic Hauge şi în anii 80 el deja se făcuse oarecum cunoscut în Norvegia pentru activităţile sale de militant pentru mediu. În 1989, el, împreună cu doi membri ai trupei A-ha, merseseră în vizită în Elveţia la o conferinţă de mediu. Acolo el şi amicii săi muzicieni au avut ocazia să vadă un Fiat Panda convertit în automobil electric de către o companie elveţiană, numită Larel. Da, în 1989!

Acea maşinuţă compactă, numită Larel Wil 202, renunţase la motorul cu ardere internă şi primise baterii la bord şi un electromotor, iar în rezultat putea rula în regim pur electric, având o autonomie promisă de 45 km.

Azi sună drept o cifră infimă, însă, cu bateriile din 1989, pe care le puteai pune pe o micuţă Panda, era o cifră demnă, iar pentru asta a trebuit să se renunţe şi la bancheta din spate.

Foto: Aici erau amplasate bateriile lui Larel Wil 202

Maşina avea un electromotor de 20 CP. Frederic a fost fascinat de ea şi a cumpărat una, pentru a o importa în Norvegia.

Aşa arăta un Larel Wil 202 sub capotă

Pe atunci legislaţia Norvegiei nici nu prevedea o categorie aparte pentru importul maşinilor electrice, însă Frederic a calificat-o în faţa autorităţilor drept casă de vacanţă cu încălzitor pe propan, întrucât maşina avea un sistem de încălzire autonom ce funcţiona cu acest combustibil. Pe atunci maşinile diesel beneficiau de taxe mai mici în Norvegia, considerându-se că emit mai puţin, aşa că Hauge milita pentru ideea că maşinile electrice ar trebui în general exceptate de la taxe după acea logică, pentru că emisiile lor sunt zero.

Mai mult ca atât, Hauge declara public că maşinile electrice ar trebui exceptate şi de la plata taxelor de autostrăzi, încercând să convingă autorităţile că aşa vor putea stimula dorinţa oamenilor de a avea maşini electrice şi a producătorilor de a le produce. N-a fost luat foarte în serios, însă, până când a decis să protesteze într-un mod ingenios, care a pus într-o lumină proastă autorităţile.

Frederic Hauge a decis să folosească demonstrativ autostrăzile fără a plăti taxele de acolo, fiind fotografiat de camerele care fixau asemenea încălcări. O amendă pentru o astfel de încălcare era de 300 de coroane norvegiene. El a continuat să încalce din nou şi din nou, până s-au adunat amenzi de o sumă mai mare, iar acolo a intervenit un alt articol din legea norvegiană de atunci, care spunea că dacă aduni amenzi neplătite, statul îţi poate confisca maşina în locul lor, scoţând-o la licitaţie şi compensându-şi sumele datorate. Odată ce ţi se confisca maşina, rămâneai curat de datorii. Respectiv, Frederic Hauge a aşteptat până maşina i-a fost confiscată pentru zeci de amenzi neplătite, fiecare a câte 300 coroane. Apoi s-a dus la licitaţia unde maşina sa fusese scoasă la vânzare. Era singurul nebun dornic să cumpere o maşină electrică. Prin urmare, a cumpărat-o la licitaţie de la stat cu 200 de coroane, mai puţin decât suma unei singure amenzi.

Imediat cum şi-a luat maşina înapoi, a repetat acelaşi scenariu. Din nou a mers pe autostrăzi, din nou a adunat amenzi, din nou oamenii legii au venit să-i confişte maşina şi din nou şi-a cumpărat-o la licitaţie pentru un preţ derizoriu, făcând acele amenzi inutile. Şi pentru că-şi făcea toată epopeea sa publică, părea că-şi bate joc de autorităţi, punându-le într-o situaţie absurdă, dar legea era lege şi anume ăsta era mecanismul. Şi situaţia cu confiscarea s-a repetat din nou şi din nou.

Toată poveste a durat până în anul 1995, când parlamentarii norvegieni au decis că e timpul să schimbe legea, pentru a garanta facilităţi de taxe pentru maşinile electrice, noile modificări intrând în vigoare în 1996. Aceste facilităţi, însă, n-au produs un val de maşini electrice decât după anul 2011, când a apărut primul Nissan Leaf şi norvegienii şi-au amintit că în legislaţia lor există nişte beneficii uriaşe pentru maşinile electrice, beneficii care au fost cândva aprobate datorită insistenţei unui singur om.

Frederic Hauge e văzut azi în Norvegia ca un prim pioner al maşinilor electrice, un vizionar care a avut poate cea mai mare contribuţie pentru popularitatea de azi a maşinilor electrice, deşi a făcut-o într-un mod neaşteptat, sfidând sistemul. În 2013, când Tesla a venit pentru prima dată în Europa, primul exemplar al mărcii americane de pe continentul european i-a fost livrat anume lui Frederic Hauge, în semn de recunoştinţă simbolică din partea lui Elon Musk şi a Tesla faţă de acest pioner al electromobilităţii. Musk, el însăşi un spirit rebel care adoră să sfideze reguli învechite şi rigide ale autorităţilor, nu şi-a ascuns admiraţia pentru Hauge, care a fost nu doar primul om cu o maşină electrică în Norvegia, ci multă vreme chiar singurul.