Un Mercedes creat să reziste milioane de kilometri, care a parcurs doar 77 mii în timp de 34 de ani, scos la vânzare în Elveţia

16 Martie 2022, 21:18
Ilie Toma
Acesta e un Mercedes din epoca de aur a ingineriei mărcii germane, când aproape toate modelele mărcii se creau pentru a rezista milioane de kilometrii parcurşi şi o întreagă viaţă. Iar modelul ăsta e un Mercedes 190E 2.3, în caroserie W201, prima generaţie de C-Class, despre care scriam acum câteva luni cât de fascinant a fost lansată, cu 50,000 km alergaţi în continuu timp de 10 zile, doar pentru a convinge lumea că primul C-Class e la fel de durabil şi fiabil ca toate celelalte modele Mercedes-Benz. Şi timpul de mai departe a demonstrat că modelul ăsta a fost cu adevărat la fel de indestructibil.
Şi atunci când ştim cu toţii că o asemenea maşină poate rezista milioane, e şi mai fascinant să descoperim un exemplar atât de conservat, precum cel despre care vorbim azi, scos la vânzare în Elveţia. Maşina asta, fabricată în 1988, a parcurs doar 77 mii km în cei 34 de ani, deci cam câte două mii şi un pic de kilometri pe an!
E un Mercedes 190 2.3, iar aici trebuie să fim un pic mai specifici în ceea ce înseamnă această motorizare, or, în acele timpuri modelul a avut mai multe versiuni cu motoare de 2.3 litri, cu performanţe foarte diferite. Maşina de aici are un motor e 2.3 litri, însă e unul cu 8 valve, nu e cel creat de Cosworth pe baza lui, cu 16 valve şi mult mai performant. Ipostaza de pe această maşină e cea concepută de Mercedes iniţial, cu 8 valve, injecţie mecanică şi catalizator, pusă sub numele de cod M102.985. Un asemenea motor relaxat dezvoltă doar 132 CP şi 198 Nm. Şi tocmai cilindreea mare şi puterea relativă moderată făcea ca acest motor să opereze întotdeauna fără sforţări majore, spre deosebire de motoare mici, stoarse de toată vlaga prin turboaspirare.
Exemplarul ăsta a fost livrat nou în Elveţia, în martie 1988. A fost echipat cu o cutie de viteze automată, habitaclu bej, tapisat cu velur, trapă acţionată electric şi inserţii de lemn. S-a plătit un buget generos pe atunci, bifându-se şi culoarea maro opţională, mai scumpă, într-o combinaţie frumoasă cu interiorul bej. Cumpărătorul a fost din orăşelul Grub, din nord-estul ţării. Mult mai interesant e, însă, cum şi-a deservit acest proprietar Mercedesul său.
Acesta a mers cu stricteţe la service-urile oficiale la fiecare 10 mii de kilometri, însă, deoarece maşina mergea puţin, cele 10 mii se împlineau cam o dată la 4 ani. Întâi a vizitat service-ul la 1,100 km în 1988, apoi puţin înainte de 10 mii km în 1990. Cifra de 20 mii s-a împlinit în 1993, cea de 30 mii în 1997, cea de 40 mii în 2000, cea de 50 mii în 2004, cea de 60 mii în 2008, cea de 70 mii în 2011, iar 80 mii încă nu s-au împlinit.
În mod ideal, la un parcurs atât le mic, uleiul ar fi trebuit schimbat măcar o dată la doi ani, dar proprietarul maşinii a considerat că şi un schimb o dată la 3-5 ani e suficient, dacă nu se depăşesc cei 10 mii km. Partea bună pentru maşină, însă, este că ea nu a stat nemişcată, ci a continuat să fie exploatată şi să fie menţinută pe toată durata vieţii sale.
Mai mult ca atât, o altă dovadă suplimentară a parcursului mic sunt şi însemnările în fişele de revizii tehnice anuale, aşa numit-ul MOT elveţian. Maşina a trecut toate reviziile şi de fiecare dată i s-a notat parcursul, cu semnături şi ştampile, iar astfel există o dublă verificare a istoricului excepţional. Mai documentat de atât şi mai oficial nici că se poate!
Şi apoi, acest Mercedes emană o stare estetică şi mecanică pur şi simplu impecabilă. Întreaga sa caroserie are încă luciul original de uzină, toată vopseaua e cea autentică, iar rugina lipseşte cu desăvârşire, inclusiv la partea inferioară a maşinii.
La fel de bine păstrat e şi habitaclul. Şi e valabil pentru toate materialele — velurul, plasticul, inserţiile de lemn, totul arată de parcă maşina ar fi ieşit mai ieri din showroom. Pentru fanii de Mercedes-uri clasice, e pur şi simplu o stare de vis, aşa cum ţi-ar dori să fie un exemplar de colecţie pe care ai vrea să-l cumperi.
Maşina asta nu e neapărat o versiune produsă în puţine exemplare. Cele cu 16 valve sunt mai rare şi mai scumpe, în diversele lor ipostaze, fără îndoială. Şi pe deasupra sunt mai performante. Dar un asemenea Mercedes poate fi un exemplar pe care să-l colecţionezi din propria plăcere fără a explica nimănui nimic, pur şi simplu pentru că adori modelul, pentru că ai amintiri plăcute, sau pur şi simplu pentru că nutreşti un respect special pentru Mercedes-urile din această perioadă.
Şi toate astea vin şi cu un preţ mult mai pământesc decât versiunile condimentate de Cosworth. Acest Mercedes-Benz 190E 2.3 cu motor relaxat de 8 valve va fi expus la o licitaţie din Elveţia peste o săptămână şi preţul exact depinde de ardoarea pentru care se vor lupta doritorii pentru el, dar experţii casei de licitaţie estimează că acesta nu va costa mai mult de 10-15 mii de franci elveţieni. Iar la cursul actual, asta înseamnă cam tot atâţia euro.
La starea şi istoricul excepţional al acestui Mercedes, e un preţ pur şi simplu fantastic, la care ar putea tinde mult mai mulţi pasionaţi, care au visat vreodată măcar puţin să aibă în garaj un Mercedes din vremurile de aur.
2
24,150
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!