Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

(VIDEO) Şi Chevrolet Corvette va deveni un model cu propulsie hibridă, apoi şi complet electrică

26 Aprilie 2022 - 11:47
Redacţia PiataAuto.md
Se pare că şi zilele de glorie clasică a actualului Chevrolet Corvette sunt numărate, iar actuala generaţie, cu motor V8 imens, montat median, şi tracţiune spate, are toate şansele să rămână în istorie ca un apogeu ingineresc al ingineriei din epoca propulsiei tradiţionale pentru Corvette. Şeful General Motors, Mark Reuss, a anunţat ieri planuri de electrificare a legendarului model.
Acesta a declarat în cadrul unui interviu pentru televiziunea americană CNBC că deja în anul 2023 compania sa va lansa un Chevrolet Corvette cu sistem de propulsie hibridă. Totuşi, acesta n-a menţionat dacă va fi vorba de un sistem hibrid tradiţional, sau unul plug-in hibrid, cu baterie reîncărcabilă de la priză şi o oarecare autonomie de a circula în regim pur electric. Cei de la General Motors au confirmat viitoarea versiune hibridă printr-un scurt video, pe care-l includem mai jos, în care supercar-ul derapează cu toate patru roţi, ceea ce ne duce cu gândul la un posibil electromotor amplasat pe puntea faţă şi un sistem de tracţiune integrală în rezultat.
Mai mult ca atât, Mark Reuss a anunţat că evoluţia lui Corvette nu se va opri la o versiune hibridă, dar va ajunge şi la o versiune complet electrică, care va apărea ulterior şi pentru care încă n-a fost anunţată vreo dată exactă de lansare.
Aşadar, foarte curând nici măcar unul din cele mai legendare modele de performanţă din SUA nu va rămâne ocolit de trendul electrificării şi va intra într-o nouă epocă a kilowaţilor şi puterii imense, livrate aproape fără sunet. Generaţia curentă face uz de un motor V8 de 6.2 litri şi 497 CP pe versiunea Stingray şi unul de 5.5 V8 pentru noua versiune Z06, cu o putere anunţată de 679 CP. Ambele motoare V8 sunt aspirate natural.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter