Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Acesta e nuGen, un camion minier cu o inginerie concepută să funcţioneze cu propulsie electrică, pe bază de hidrogen şi baterii

7 Mai 2022 - 19:37
Redacţia PiataAuto.md
Camioanele uriaşe miniere sunt o categorie foarte specifică a vehiculelor mari şi specializate, care, în esenţă, folosesc propulsia electrică de foarte mult timp. Fiind atât de mari şi de grele, e mai raţional să se creeze motoare electrice în apropierea roţilor, care să fie alimentate cu cabluri electrice, decât să se creeze cutii de viteze uriaşe şi arbori cardanici, iar asta e valabil de vreo 40 de ani încoace. Doar că până acum electricitatea era creată de motoare diesel mari, cu rol de generatoare. Acest camion, însă, numit nuGen, lansat de compania AngloAmerican, e primul de acest fel, conceput să utilizeze hidrogenul şi bateriile electrice în locul motorinei.
Principiul de bază în sistemul acestui camion e unul similar cu vehiculele cu propulsie pe bază de pile de combustibil, precum Toyota Mirai. Cu alte cuvinte, electricitatea e generată prin reacţie chimică în pilele de hidrogen, utilizându-se hidrogenul gazos, stocat în rezervoare. Doar că acest camion e mult mai mare, iar sarcinile instantanee de care poate avea nevoie pot fi uriaşe şi n-ar putea fi acoperite în mod normal de producţia directă de electricitate din sistem, de aceea a fot nevoie şi de un set mare de baterii.
Astfel, electricitatea generată de sistem în timp real din hidrogen poate ajunge la 800 kW de putere. Pe lângă asta există o baterie de 1.2 MWh, iar astfel electromotoarele pot trage, teoretic, până la 2 MW putere din întreg sistemul electric.
Şi pentru că un asemenea camion, ce operează în mine, întotdeauna trebuie să urce şi să coboare la diferenţe de nivel, inginerii i-au asigurat şi o capacitate maximă de a recupera electricitatea la coborâre, fără a folosi, practic, frânele, inspirându-se din camionul similar, produs în Elveţia, care nu are nevoie de a fi alimentat, deoarece coboară încărcat şi urcă descărcat. În cazul camionului de care vorbim azi, acesta va opera în mina Mogalakwena din Africa de Sud şi nu are un asemenea avantaj de relief, trebuind să urce încărcat şi să coboare descărcat, dar chiar şi aşa va utiliza la maxim electricitatea pe care o poate recupera din propria greutate la coborâre.
Şi e şi mai interesant că acest camion a fost conceput prin schimbarea sistemului de propulsie a unui camion vechi, diesel, iar în urma tuturor modificărilor şi a instalării setului uriaş de baterii, acesta a devenit mai uşor decât până la modificări, iar în rezultat poate transporta o sarcină utilă mai mare. Mai exact, acesta are o greutate proprie de 220 tone, dar poate transporta alte 290 tone, masa totală ajungând la 510 tone.
Faptul că acest sistem de propulsie al acelor de la AngloAmerican poate fi instalat pe camioane vechi, aflate deja în operare, deschide un potenţial major pentru foarte multe companii miniere din lume, or, costurile instalării noului sistem sunt cu mult mai mici decât comandarea unui întreg camion, iar astfel camionul cumpărat anterior continuă a fi utilizat.
Foto: Scoaterea motorului diesel vechi din procesul de transformare a acestui camion într-unul cu propulsie pe bază de hidrogen

Date fiind aceste perspective de economie, cei de la AngloAmerican declară că acest model de sistem de propulsie şi alimentare cu energie regenerabilă va fi aplicat la mai multe mine din portofoliul lor global, pe un număr de 400 de camioane miniere.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter