Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Pe traseele din Moldova vor apărea 15 camere video noi de monitorizare, dar acestea nu vor fi dotate cu radare

14 Iulie 2022 - 11:13
Redacţia PiataAuto.md
Administraţia de Stat a Drumurilor (ASD) din Moldova a anunţat azi că e în proces de instalare a 15 camere video noi, de monitorizare a traseelor naţionale, toate camerele urmând a fi instalate şi activate până la 31 iulie 2022. I-am contactat, astfel, pentru a obţine o explicaţie mai detailată ce va însemna „monitorizarea” din partea acestor camere şi unde vor fi ele instalate.
Astfel, noile camere vor fi capabile să depisteze atât vehiculele obişnuite mari, cât şi cele cu remorci, motocicletele şi chiar bicicletele. Rolul lor va fi de a identifica intensitatea traficului, după cum ne-am menţionat cei de la ASD. Acestea vor număra efectiv vehiculele, pe categorii, şi vor genera date statistice care vor fi trimite la ASD. De asemenea se vor genera şi traiectorii în timp real ale automobilelor, ceea ce efectiv înseamnă capacităţi de urmărire mai rapidă a unor vehicule la necesitate. Cei de ASD ne-au comunicat că aceste camere nu vor avea radare şi nu vor fixa alte încălcări rutiere.
Aceştia ne-au furnizat şi lista celor 15 locuri unde vor fi amplasate noile camere de trafic, pe care o includem mai jos.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter