Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Şi UAZ merge pe calea Lada şi începe a vinde maşini fără airbag-uri şi fără ABS, arătându-le cumpărătorilor cât economisesc

8 Iulie 2022 - 11:16
Redacţia PiataAuto.md
După ce AvtoVAZ a recurs la simplificarea modelului arhaic Granta prin lansarea a două versiuni, pustie şi foarte pustie, ale acesteia, care n-au nici ABS, nici ESP, nici airbag-uri, şi producătorul UAZ din Rusia merge pe aceeaşi cale. Doar că o face fără a anunţa vreo versiune specială simplificată, ci pur şi simplu a început a produce maşini fără asemenea dotări esenţiale de siguranţă, indicând în lista de preţuri cât economiseşte cumpărătorul datorită renunţării la aceste atribute.
Pentru mulţi dintre noi, însăşi faptul că UAZ are airbag-uri, ESP sau ABS ar putea suna surprinzător, însă nu e vorba de 452 Buhanka, ci de SUV-ul Patriot, care avea asemenea dotări. Acum, însă, cumpărătorilor de Patriot li se propune direct în showroom-uri să cumpere maşini simplificate, echipate fără o parte sau fără toate componentele ce urmează: sistem de navigare şi bloc Glonass, sistem de distribuţie a forţei de frânare EBD, sistem ABS, sistem ESP şi airbag-uri.
Dacă din dotări lipsesc doar ABS şi ESP, economia e de 5.000 ruble. Dacă mai optezi pentru un volan fără airbag în el, primeşti încă o reducere de 10.000 de ruble, iar partea curioasă e că schimbarea volanului cu unul fără airbag poate fi făcută inclusiv pe o maşină gata asamblată. Deci, efectiv, showroom-ul îţi scoate volanul vechi cu airbag şi-ţi pune unul fără airbag, scoţându-ţi 10.000 de ruble din preţ, iar volanul cu airbag în el probabil îl montează pe altă maşină!
Dacă optezi pentru un Patriot fără ambele aribag-uri, primeşti 20.000 ruble reducere, însă aici se pare că maşina trebuie să vină fabricată din uzină fără al doilea airbag. Simplificări similare pot avea şi vehiculele comerciale UAZ Profi, bazate pe platforma lui Patriot. UAZ 452 Buhanka nu anunţă asemenea dotări, probabil pentru că acolo n-a putut fi nimic simplificat, iar maşina a fost una din puţinele care au continuat a fi produse în ultimele luni în Rusia.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter