(VIDEO) Împotmoliri legendare din istoria raliului Dakar, atunci când deşertul era exact opusul a ceea ce se aştepta

7 August 2022, 15:11
Redacţia PiataAuto.md
Raliul Dakar e indiscutabil cel mai solicitant şi mai dificil din câte există azi în lume, iar partea cea mai fascinantă e că într-o lume în care cursele din motorsport par să devină tot mai aplatizate şi mai sufocate de regulamente, Dakar încă mai păstrează intact spiritul aventurii brute, impredictibile, cu adevărat dificile de cucerit, în care au lor atât echipele mari cu bugete generoase, cât şi echipele mici, uneori chiar de familie, care încearcă să participe pentru prima dată în viaţă.
Şi se spune că poţi să te pregăteşti oricât de Dakar, de toate scenariile posibile, dar următoarea cursă poate oricând să te surprindă cu un scenariu total impredictibil, pe care nu doar că nu l-ai luat în calcul, ci care are şanse să nu se fi repetat niciodată în cei 40 de ani de Dakar. Deşi Dakar a avut loc preponderent în deşert întotdeauna, perioada iernii calendaristice face posibile şi surprize precum ploile, iar uneori deşerturi se transformă în mocirlă în care înaintarea devine o luptă pentru supravieţuire, atât pentru vehiculele cu 4 roţi, cât mai ales pentru cele cu 2 roţi.
Foto: Faţa unui motociclist de la Dakar, după un segment parcurs prin noroi

Mai mult ca atât, de câteva ori în istoria Dakar, spre exemplu, deşertul a surprins participanţii cu zone în care nu dunele mari de nisip erau dificultatea, ci zone cu noroi imens sau chiar mlaştini, apărute spontan pe traseu.
Anul 1986 a adus asemenea surprize. Era anul când la Dakar încă mai concurau multe exemplare Niva, care, datorită faptului că sunt uşoare, au roţi înguste şi tracţiune integrală, s-au descurcat bine în mlaştinile surpriză.
Un echipaj cu Porsche 929 a avut loc de o împotmolire care a rămas în istorie prin orele consumate pentru eliberare, prin spectatorii care au ajutat la scoaterea maşinii şi prin optimismul echipajului, care a pierdut câteva ore, dar oricum a terminat segmentul cu bine.
În 2012, o mlaştină uriaşă apăruse pe traseul de motociclete din Chile, fără a fi ştiută nici măcar de organizatori. Asta a făcut ca mai ales primii motociclist să cadă în capcana ei, luptând să-şi scoată apoi motocicletele din mrejele mlaştinii. Şi aceştia însă au luptat fără a ceda şi au terminat segmentul, iar timpul pierdut le-a fost ulterior recompensat pentru că pericolul nu fusese marcat pe hartă.
Vezi mai jos un video cu reamintirea acestor momente legendare din istoria Dakar.
0
2,022
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!