Un incendiu a izbucnit la fabrica Tesla din Germania, iar câteva organizaţii cer încetarea producţiei

26 Septembrie 2022, 16:38
Redacţia PiataAuto.md
Un incendiu major a izbucnit astă-noapte, pe teritoriul fabricii Tesla din Germania. Iniţial, echipele de pompieri ale staţiei deţinute de Tesla pe teritoriul fabricii au intervenit, iar la ora locală 03:33 aceştia au solicitat şi ajutorul altor echipe de pompieri.
Incendiul a izbucnit, însă, nu la edificiile unde are loc producţia propriu-zisă a automobilelor Tesla, ci la un edificiu unde are loc reciclarea bateriilor vechi şi a altor materiale folosite în maşini. La stingerea incendiului au intervenit 37 de autospeciale de pompieri, inclusiv 12 din divizia de pompieri a celor de la Tesla, care-şi are sediul pe teritoriul fabricii.
La ora 07:45 dimineaţă, flăcările fuseseră stinse, însă fumul continua să iasă, aşa că pompierii au continuat să muncească pentru a se asigura că incendiul nu va reizbucni.
Imediat după vestea incendiului, mai multe organizaţii locale au depus demersuri prin care au solicitat încetarea producţiei. Una din ele e Bürgerinitiative Grünheide, care are o listă lungă de solicitări în istoria sa recentă, menite să blocheze activitatea uzinei, însă un demers mai sonor vine din partea asociaţiei de protecţie a apelor WSE, care administrează rezervoare mari de apă din apropiere, care aprovizionează cu apă potabilă mai multe regiuni. Respectiv, cei de la WSE şi-au manifestat îngrijorarea că apele ar putea fi contaminate din cauza acestui incendiu.
1
2,484
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!