Mitsubishi are o maşină electrică bizară şi uşoară, de doar 1100 kg, pe care o vinde doar în Japonia
13 Decembrie 2022, 15:28 Redacţia PiataAuto.md
În zilele noastre, când aproape toţi producătorii lansează în ritm accelerat modele electrice, Mitsubishi nu are niciun model cu propulsie electrică, pe care să-l vândă global sau cel puţin la nivelul unui continent. Iar asta e şi mai bizar, dacă ne amintim că în anul 2009, încă înainte de apariţia lui Nissan Leaf de primă generaţie, Mitsubishi lansase modelul electric i-MiEV, un model de pe ingineria căruia beneficiaseră şi francezii, cu două modele clonate pentru Peugeot şi Citroen. Ei bine, chiar dacă i-MiEV nu se mai produce, iar Mitsubishi n-are un succesor la nivel global, în Japonia există, totuşi, un Mitsubishi electric foarte compact şi uşor, de doar 1.100 kg, care are ingrediente foarte neobişnuite pentru o maşină electrică modernă.
Acelui model electric îi spune Mitsubishi eK X EV şi e un kei car, în esenţă, după clasificarea japoneză. Maşina măsoară doar 3.395 mm lungime, deci cam cât avea şi i-MiEV cândva, dar are un ampatament mai mare, de 2.495 mm. Şi cântăreşte între 1.060 şi 1.080 kg cu tot cu bateria sa.
Deci, o asemenea maşină uşoară ar trebui să fie supereficientă în consum, nu? Şi încărcarea bateriei ar trebui să fie rapidă şi simplă. Dar consumul, deşi e bun, nu e tocmai revoluţionar dacă ne gândim că maşina cântăreşte semnificativ mai puţin decât cele mai uşoare maşini electrice. Cifra de consum mediu e între 11,3 şi 14,2 kWh/100 km. Pentru comparaţie, şi modele simţitor mai mari de la Tesla pot atinge cifre similare.
Bateria acestui Mitsubishi curios are doar 20 kWh. Şi ea asigură o autonomie de doar 180 km în varianta optimistă şi vreo 125 km în varianta mai realistă. Puterea de încărcare pe care o acceptă bateria e de maxim 20 kW, cu încărcare mai lentă la final, aşa că efectiv un plin al bateriei va dura vreo oră şi 30 minute în cel mai optimist scenariu şi mai degrabă vreo 3 ore la o priză mai obişnuită.
Motorul electric are 47 kW sau 64 CP. Dacă ne uităm la parametrii acelui i-MiEV de cândva, descoperim exact acelaşi motor, doar cu un cuplu uşor mai mare acum. Deci, efectiv, Mitsubishi a pus aceeaşi inginerie din 2009 şi pe noul său kei car electric din Japonia, mărind un pic ampatamentul ca să mai încapă 4 kWh în plus de baterie şi cam atât. Până şi în domeniul maşinilor electrice, unde a fost un pionier cândva, Mitsubishi face acelaşi lucru care-l face şi cu maşinile convenţionale de vreo 15 ani încoace — stagnează în inovaţii inginereşti şi pune aceleaşi componente pe maşini care-şi schimbă doar panourile exterioare de caroserie într-un şir de facelift-uri şi pretinse generaţii, iar politica asta îl face să-şi restrângă tot mai mult pieţele unde mai e relevant şi mai vinde ceva. Şi acest kei car electric n-ar fi neapărat o problemă, dacă ar funcţiona ca o alternativă la multe alte modele noi existente, dar alte modele noi nu există. Şi e păcat de Mitsubishi, o marcă niponă cu atâta tradiţie şi glorie în istoria sa!