(VIDEO) A apărut noua Gymkhana 2022, cu un Subaru clasic, adus la 862 CP, care topeşte anvelope şi sare peste elicoptere

6 Decembrie 2022, 19:32
Redacţia PiataAuto.md
După o încercare de a crea o paralelă electrică a renumitei serii de filmuleţe în care drift-ul e adus la nivel de măiestrie a simţurilor şi preciziei formidabile, acum Gymkhana a revenit în albia sa normală a motoarelor cu ardere internă, de această dată cu Travis Pastrana la volan. Mai mult ca atât, spre deosebire de alţi ani, când protagoniste erau modele de raliuri sau cele din producţie curentă, de această dată în acţiune e un Subaru clasic, dar modificat până la 862 CP.
În superba tradiţie Gymkhana, maşina execută manevre de derapaj impecabil, cu trecere la milimetru pe lângă obstacole şi chiar un salt frumos peste un spaţiu deschis între două poduri, unde se mai afla şi un elicopter în aer.
Spectacolul nu s-a limitat la asta, ci a continuat şi cu alte salturi masive, la viteză enormă, peste obstacole. De câteva ori acel Subaru părea că a lovit cu putere margini dure din faţa sa, dar pesemne maşina a fost ranforsată temeinic la partea sa frontală, aşa că a rezistat.
Pe lângă toate aceste detalii, Gymkhana rămâne a fi o sărbătoare a măiestriei în condus, aşa cum rar mai sunt în zilele noastre, iar perpetuarea acestei serii, pentru mai bine de 10 ani la rând, o face deja de-a dreptul legendară!
Vezi totul mai jos, neapărat cu sunet!
0
1,605
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!